---
title: "Klaus Iohannis, mesaj la un an de război în Ucraina: Lupta poporului ucrainean este și lupta noastră"
url: https://radiomoldova.md/p/6810/klaus-iohannis-mesaj-la-un-an-de-razboi-in-ucraina-lupta-poporului-ucrainean-este-si-lupta-noastra
published: 2023-02-24T11:43:18Z
language: ro
author: "Bogdan Nigai"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Klaus Iohannis, mesaj la un an de război în Ucraina: Lupta poporului ucrainean este și lupta noastră

> Poporul ucrainean a impresionat o lume întreagă prin curajul, forța și hotărârea arătate în apărarea țării și a libertății. Chiar din primele zile de război, România a fost alături de Ucraina – a menționat într-un mesaj video președintele României, Klaus Iohannis.

Poporul ucrainean a impresionat o lume întreagă prin curajul, forța și hotărârea arătate în apărarea țării și a libertății. Chiar din primele zile de război, România a fost alături de Ucraina – a menționat într-un mesaj video președintele României, Klaus Iohannis.

![Digi24.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/8ebce6ad-6e1f-4833-b3f2-3397e123bdd6.jpg)

*Sursa: Digi24.ro*

Apărându-și țara, ucrainenii apără valorile democratice, apără Europa - a precizat liderul de la Cotroceni.

*„Apărându-și țara și libertatea, poporul ucrainean protejează valorile și libertatea nostră, protejează securitatea noastră a românilor și a întregii Europe. Lupta poporului ucrainean este și lupta noastră. Încă din prima zi România a fost alături de poporul ucrainean, iar românii au arătat întregii lumi ce înseamnă să oferi sprijin și să-ți deschizi ușa casei pentru femeile și copii care și-au pierdut căminul, să-i ajuți cu inima deschisă pe toți cei care fug din cauza ororilor războiului”*, a spus liderul de la Cotroceni.

Președintele Klaus Iohannis a mai precizat că războiul din Ucraina a dat întregii lumi o lecție, cea de solidaritate și unitate.
