---
title: "Ministrul lituanian de Externe, în vizită la Chișinău pentru consolidarea relațiilor bilaterale"
url: https://radiomoldova.md/p/69135/ministrul-lituanian-de-externe-in-vizita-la-chisinau-pentru-consolidarea-relatiilor-bilaterale
published: 2026-02-05T08:19:03Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Ministrul lituanian de Externe, în vizită la Chișinău pentru consolidarea relațiilor bilaterale

> Republica Moldova va găzdui vizita ministrului afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, care este așteptat la Chișinău vineri, 6 februarie.

![Reuters](https://storage.radiomoldova.md/images/81f81394-5dcd-4354-87a4-a6afa6b2765e.jpg)

*Sursa: Reuters*

Republica Moldova va găzdui vizita ministrului afacerilor externe al Republicii Lituania, Kęstutis Budrys, care este așteptat la Chișinău vineri, 6 februarie.

Oficialul lituanian va avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, cu prim-ministrul Republicii Moldova, Alexandru Munteanu, precum și cu viceprim-ministrul și ministrul afacerilor externe, Mihai Popșoi.

Ministerul Afacerilor Externe menționează că vizita are ca scop consolidarea relațiilor bilaterale moldo-lituaniene, aprofundarea dialogului politic și reafirmarea sprijinului Lituaniei pentru parcursul european al Republicii Moldova, inclusiv în contextul evoluțiilor regionale și al securității.

O conferință de presă a ministrului lituanian, împreună cu vicepremierul Mihai Popșoi, este programată la Ministerul Afacerilor Externe, între orele 12:35 și 12:55. Evenimentul va fi transmis în direct pe paginile oficiale ale instituției.

Precizăm că, în 2027, Lituania va prelua președinția Uniunii Europene.

Președintele Seimasului Republicii Lituania, Juozas Olekas, care a efectuat o vizită la Chișinău pe 2 februarie, alături de omologii săi din Letonia și Estonia, a declarat că procesul de integrare europeană al Republicii Moldova este impresionant și a apreciat *„ambiția moldovenilor de a implementa reforme”*.

Oficialul a menționat că extinderea Uniunii Europene va fi în topul agendei Președinției lituaniene a Consiliului UE, cu accent pe întărirea apărării și securității.

**CITIȚI ȘI:**

- [Statele baltice își consolidează prezența diplomatică la Chișinău: Ambasada Estoniei, operațională din a doua jumătate a anului](https://moldova1.md/p/67888/statele-baltice-isi-consolideaza-prezenta-diplomatica-la-chisinau-ambasada-estoniei-operationala-din-a-doua-jumatate-a-anului)

- [ÎN CONTEXT | Spicherii din statele baltice, vizită la Chișinău: „În 2027, Lituania va prelua președinția UE, fapt ce ne va asigura un sprijin necondiționat”](https://moldova1.md/p/67923)
