---
title: "Como-1907 s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei la fotbal "
url: https://radiomoldova.md/p/69514/como-1907-s-a-calificat-in-semifinalele-cupei-italiei-la-fotbal
published: 2026-02-11T11:10:00Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Como-1907 s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei la fotbal 

> Como-1907 Calcio este revelația actualului sezon în fotbalul italian. După ce impresioneză în Serie A, echipa antrenorului spaniol Cesc Fàbregas s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei. Meciul din deplasare cu Napoli Calcio a fost plin de dramatism, iar câștigătoarea a fost decisă în seria loviturilor de departajare. În partida disputată pe stadionul Diego Armando Maradona, „biancoblù" au preluat conducerea în minutul 39, când croatul Martin Baturina a înscris din penalty.

![gsp.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/9bc5b935-4270-49e3-8838-96bc3b5b424e.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

Como-1907 Calcio este revelația actualului sezon în fotbalul italian. După ce impresioneză în Serie A, echipa antrenorului spaniol Cesc Fàbregas s-a calificat în semifinalele Cupei Italiei. Meciul din deplasare cu Napoli Calcio a fost plin de dramatism, iar câștigătoarea a fost decisă în seria loviturilor de departajare. În partida disputată pe stadionul Diego Armando Maradona, „biancoblù" au preluat conducerea în minutul 39, când croatul Martin Baturina a înscris din penalty.

Imediat după pauză, Napoli a egalat prin Antonio Vergara, care a profitat de pasa danezului Rasmus Højlund. 

Cum scorul nu s-a mai modificat până la finalul celor 90 de minute, iar regulamentul nu prevedere două reprize suplimentare,  cele două echipe au purces la executarea seriei loviturilor de departajare. 

Como a câștigat cu 7:6, asta deoarece Romelu Lukaku și slovacul Stanislav Lobotka au ratat pentru campioana Italiei, iar portarul sârb Vanja Milinković-Savić a parat execuția argentinianului Máximo Perrone.  

Pentru un loc în finala Cupei Italiei, Como-1907 va juca în dublă manșă cu Internazionale Milano. Echipa condusă de Cesc Fàbregas va susține meciul-tur pe teren propriu, iar partida-retur se va disputa pe stadionul Giuseppe Meazza.
