---
title: "Legumicultorii au început cultivarea răsadurilor. Încălzirea serelor, o dificultate"
url: https://radiomoldova.md/p/70278/legumicultorii-au-inceput-cultivarea-rasadurilor-incalzirea-serelor-o-dificultate
published: 2026-02-21T19:00:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Legumicultorii au început cultivarea răsadurilor. Încălzirea serelor, o dificultate

> În serele din întreaga țară, a început cultivarea răsadului, un pas esențial pentru viitoarele culturi. Semințele de roșii, ardei, vinete sau varză sunt alese cu grijă, pentru a asigura plante viguroase și recolte bogate în sezonul următor. Legumicultorii depun eforturi considerabile și pentru încălzirea serelor. Din cauza costurilor ridicate, unii folosesc sobe.

[Video](https://www.youtube.com/embed/aM0_u2qKVdY)

În serele din întreaga țară, a început cultivarea răsadului, un pas esențial pentru viitoarele culturi. Semințele de roșii, ardei, vinete sau varză sunt alese cu grijă, pentru a asigura plante viguroase și recolte bogate în sezonul următor. Legumicultorii depun eforturi considerabile și pentru încălzirea serelor. Din cauza costurilor ridicate, unii folosesc sobe.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/872da835-6aae-4b5a-8562-7bd9e7572daa.jpg)

Familia Burlea din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, cultivă legume în sere și pe câmp deschis. În această perioadă, toți membrii familiei se implică în pregătirea răsadului. Ziua, în solarii trebuie menținută temperatura de 22 de grade Celsius, iar pe timp de noapte nu trebuie să fie mai puțin de 18 grade. 

*„Este foarte greu de făcut focul cu lemne, pentru că întotdeauna cineva trebuie să pună pe foc. Cu gaz, cu energie e mai ușor, dar e mai scump. Nopțile nu sunt liniștite. Unii cred că nopțile dormim, dar legumicultorii nu dorm noaptea. Ei sunt de veghe, trebuie să pună pe foc”,* a spus legumicultorul Igor Burlea.  

Chiar și așa, investițiile sunt mari. Pentru a obține profit, agricultorii trebuie să ajungă cu producția pe piață primăvara devreme, când prețurile legumelor sunt mai ridicate.

*„Lemnele sunt destul de scumpe, aș spune eu. Pentru a încălzi o seră, e nevoie de aproximativ 20 de mii de lei, pentru o seră ca a noastră. 20 de mii de lei pentru vreo două luni, pentru sera în care se cultivă răsad”,* a afirmat el. 

Igor administrează afacerea moștenită de la părinții săi. Întreaga familie cultivă roșii, vinete, varză, conopidă și broccoli.

*„Legumicultura nu-i ușoară. Trebuie să îngrijești de plante ca de copii. Suntem o familie împlinită, toți ne implicăm, și feciorul ne ajută, și noi pe el îl ajutăm”,* a menționat legumicultoarea Aurelia Burlea. 

Pentru a dezvolta afacerea, Igor Burlea a aplicat la diverse proiecte. Astfel, a reușit să construiască o seră modernă, investițiile ridicându-se la 1.2 milioane de lei. 70 la sută din sumă au fost acoperite printr-un grant oferit de Agenția de Intervenție și Plăți pentru Agricultură. 

Mai multe istorii de succes aflați în emisiunea [„Pământ și oameni”](https://moldova1.md/s/ro/49), difuzată în fiecare duminică, de la ora 14:00, la Moldova 1.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/3b88c500-a88b-4be3-86cc-8bec55a3c951.jpg)

![](https://storage.radiomoldova.md/images/ca91a06e-e31c-44d4-984c-092419c88966.jpg)

**CITIȚI ȘI:** 

- [Investiții de peste 71 milioane lei în irigare: 10 proiecte noi pentru fermierii din Moldova](https://moldova1.md/p/69301/investitii-de-peste-71-milioane-lei-in-irigare-10-proiecte-noi-pentru-fermierii-din-moldova)

- [Granturi pentru creșterea legumelor și cultivarea pomușoarelor: Dosarele pot fi depuse la AIPA pe parcursul lunii martie](https://moldova1.md/p/69232/granturi-pentru-cresterea-legumelor-si-cultivarea-pomusoarelor-dosarele-pot-fi-depuse-la-aipa-pe-parcursul-lunii-martie)

- [Răspunsul Chișinăului pentru Ucraina, care intenționează să suspende importurile de vinuri din R. Moldova: „Trebuie să protejăm consumatorul”](https://moldova1.md/p/69258/raspunsul-chisinaului-pentru-ucraina-care-intentioneaza-sa-suspende-importurile-de-vinuri-din-r-moldova--trebuie-sa-protejam-consumatorul-)

- [Torturile unei moldovence, apreciate în Franța: „Fiecare tort presupune zile de lucru și multă răbdare”](https://moldova1.md/p/69332/torturile-unei-moldovence-apreciate-in-franta--fiecare-tort-presupune-zile-de-lucru-si-multa-rabdare-)
