---
title: "Cooperarea moldo-lituaniană, discutată la nivel parlamentar: vizită la Chișinău a delegației Comitetului pentru Externe al Seimasului"
url: https://radiomoldova.md/p/70343/cooperarea-moldo-lituaniana-discutata-la-nivel-parlamentar-vizita-la-chisinau-a-delegatiei-comitetului-pentru-externe-al-seimasului
published: 2026-02-23T07:15:22Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Cooperarea moldo-lituaniană, discutată la nivel parlamentar: vizită la Chișinău a delegației Comitetului pentru Externe al Seimasului

> O delegație a Comitetului pentru Afaceri Externe din Seimasul Republicii Lituania, condusă de președintele comitetului, Remigijus Motuzas, efectuează, în perioada 23–25 februarie, o vizită în Republica Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/4defcc7d-8aa6-4860-b266-506af982f03c.jpg)

O delegație a Comitetului pentru Afaceri Externe din Seimasul Republicii Lituania, condusă de președintele comitetului, Remigijus Motuzas, efectuează, în perioada 23–25 februarie, o vizită în Republica Moldova.

Parlamentarii lituanieni vor avea întrevederi cu președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, și cu președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, agenda include discuții cu vicepreședinta Parlamentului și președinta Comisiei politică externă, Doina Gherman, cu președintele Grupului de prietenie cu Republica Lituania, Ion Babici, și cu membrii acestuia, precum și cu secretarul de stat al Ministerului Afacerilor Externe al Republicii Moldova, Carolina Perebinos.

Parlamentarii vor face schimburi de opinii privind cooperarea parlamentară, parcursul european al Republicii Moldova și oportunitățile de extindere a parteneriatului bilateral în diverse domenii.

Lituania și-a confirmat sprijinul politic pentru parcursul european al Republicii Moldova și pentru consolidarea instituțiilor democratice în cadrul vizitei celor trei președinți ai parlamentelor din statele baltice, desfășurată în perioada 2–4 februarie curent. Ulterior, pe 6 februarie, la Chișinău s-a aflat ministrul Afacerilor Externe al Lituaniei, Kęstutis Budrys.

În cadrul unei conferințe de presă susținute în comun cu vicepremierul Mihail Popoi, oficialii și-au asumat extinderea cooperării în domeniile securității și apărării, precum și aprofundarea dialogului politic și a cooperării economice.

De asemenea, aceștia au anunțat că, începând cu 1 aprilie 2026, vor fi operate zboruri directe între Chișinău și Vilnius.

**CITIȚI ȘI:**

- [Zboruri directe Chișinău-Vilnius și cooperare în domeniul securității. Șeful diplomației lituaniene: „Interesul nostru este să protejăm democrațiile”](https://moldova1.md/p/68191/zboruri-directe-chisinau-vilnius-si-cooperare-in-domeniul-securitatii-seful-diplomatiei-lituaniene--interesul-nostru-este-sa-protejam-democratiile-)

- [EXCLUSIV | PIB mai mare de cinci ori și diasporă revenită acasă: Spicherii statelor baltice au prezentat, la Moldova 1, beneficiile aderării la UE](https://moldova1.md/p/68053/exclusiv--pib-mai-mare-de-cinci-ori-si-diaspora-revenita-acasa-spicherii-statelor-baltice-au-prezentat-la-moldova-1-beneficiile-aderarii-la-ue)

- [Liderii parlamentelor baltice, la Chișinău! Maia Sandu: „Experiența statelor baltice confirmă beneficiile aderării la Uniunea Europeană”](https://moldova1.md/p/67972/liderii-parlamentelor-baltice-la-chisinau-maia-sandu--experienta-statelor-baltice-confirma-beneficiile-aderarii-la-uniunea-europeana-)

- [Liderii baltici resping orice alternativă estică pentru Republica Moldova: „Rusia poate oferi doar control și destabilizare”](https://radiomoldova.md/p/69001/liderii-baltici-resping-orice-alternativa-estica-pentru-republica-moldova--rusia-poate-oferi-doar-control-si-destabilizare-)

- [Vizita liderilor din țările baltice reafirmă sprijinul pentru integrarea europeană a R. Moldova](https://radiomoldova.md/p/68992/in-context--vizita-liderilor-din-tarile-baltice-reafirma-sprijinul-pentru-integrarea-europeana-a-r-moldova)

- [Ambasada Estoniei la Chișinău, un nou pas spre integrarea europeană: va deveni operațională în a doua jumătate a anului](https://radiomoldova.md/p/68955/ambasada-estoniei-la-chisinau-un-nou-pas-spre-integrarea-europeana-va-deveni-operationala-in-a-doua-jumatate-a-anului)
