---
title: "Incendiu violent în capitală. Două persoane au decedat"
url: https://radiomoldova.md/p/7098/incendiu-violent-in-capitala-doua-persoane-au-decedat
published: 2023-02-28T10:54:57Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Incendiu violent în capitală. Două persoane au decedat

> Două persoane au decedat în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Alba Iulia din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:37. La fața locului au fost îndreptate 4 echipaje de salvatori și pompieri.

Două persoane au decedat în urma unui incendiu izbucnit într-un apartament de pe strada Alba Iulia din municipiul Chișinău. Apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 05:37. La fața locului au fost îndreptate 4 echipaje de salvatori și pompieri.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/db50602c-8334-492e-90f4-956b38b8104e.jpg)

Aceștia au stabilit că flăcările au cuprins mai multe bunuri materiale dintr-o odaie a apartamentului cu suprafața de 50 m2. În timpul intervenției, pompierii au reușit să evacueze din interiorul locuinței o femeie în vârstă de 74 de ani, care a fost preluată de serviciul de asistență medicală urgentă.

Totodată, angajații IGSU au extras două persoane decedate, un bărbat și o femeie în vârstă de 73 de ani și 54 de ani. Incendiul a fost lichidat către ora 05:56.Cauza și circumstanțele producerii incendiului urmează a fi stabilite.

Potrivit IGSU în ultimele 24 de ore salvatorii și pompierii au intervenit în 18 situații de risc.
