---
title: "O samă de cuvinte | O să aibă - au să aibă: pronunții și (dez)acorduri "
url: https://radiomoldova.md/p/71304/o-sama-de-cuvinte--o-sa-aiba--au-sa-aiba-pronuntii-si-dez-acorduri
published: 2026-03-07T12:25:20Z
language: ro
author: "Dan Alexe"
section: "Cultură"
source: radiomoldova.md
---

# O samă de cuvinte | O să aibă - au să aibă: pronunții și (dez)acorduri 

> S-a generalizat de la o vreme forma de viitor al verbelor cu un auxiliar unic la toate persoanele, chiar și la a treia plural: “o”!… Lumea zice azi: “Eu o să fac” — dar la fel: “Ei o să facă”. Cel mai probabil așa va rămâne, însă pentru generația care încă a mai practicat limba de dinainte de 1989, e regretabilă dispariția formei de persoana a treia plural: au să facă, au să aibă. “Au”, pentru că în primul rând asta e forma verbului la prezent: ei au, evoluție regulată și atestată a auxiliarului latinesc: habent, habere = a avea.

[Audio: https://trm.blob.core.windows.net/photos/1cb9de92-de26-4c7a-80cd-083e8eaf79c3.jpg](https://original.trm.md/video/definst/MP4:2026/3/7/O-sam-de-cuvinte--O-s-aib---au-s-aib-pronunii-i-dezacorduri.m4a/playlist.m3u8)

S-a generalizat de la o vreme forma de viitor al verbelor cu un auxiliar unic la toate persoanele, chiar și la a treia plural: “o”!… Lumea zice azi: “Eu o să fac” — dar la fel: “Ei o să facă”. Cel mai probabil așa va rămâne, însă pentru generația care încă a mai practicat limba de dinainte de 1989, e regretabilă dispariția formei de persoana a treia plural: au să facă, au să aibă. “Au”, pentru că în primul rând asta e forma verbului la prezent: ei au, evoluție regulată și atestată a auxiliarului latinesc: habent, habere = a avea.

Forma cu “o” provine însă de la verbul “a vrea” devenit la rândul lui auxiliar și erodat: el va să aibă > el o să aibă. Apoi:  “Ei O să aibă”. Dar este o formă de singular extinsă abuziv și la persoanele pluralului. Echivalentul lui: ei este. Ei e deștepți. Ar trebui măcar “ei OR să aibă”.

Dar noi am rămas cu: o să aibă, în loc de mai corectul tradițional: ei au să (aibă, facă, zică etc.), sau: or să facă.

Personal, cât am să mai vorbesc românește, n-am să zic niciodată la persoana a treia plural: - ei o să aibă, ci doar: - au să aibă, sau: - or să aibă, sau, dacă e un text mai îngrijit: vor avea.

Ei niciodată n-"O să" în în vorbirea mea. Altfel, mâine-poimâine ne trezim cu: "ei o să are". 

Dar, cum se întâmplă întotdeauna, există și mai rău: evident, nu o să spunem, cum fac unii, "o să aivă" sau "aibe". Dar nu e singura pronunție stâlcită care arată ignoranța vorbitorului. Să luăm de pildă adverbul „barem” (nicio legătură cu baremul franțuzesc, desigur: barème). Acesta este, pentru vorbitorii de română, un turcism, dar, cum o știu de acum cititorii acestei rubrici, el vine de fapt din persană/farsi, limba de cultură a Imperiului Otoman. 

În sensul de „măcar” sau „cel puțin”, barem a intrat în toate limbile din Balcani, din bulgară până în croată (croata vorbită are multe asemenea turcisme precum "barem", ba chiar și cuvinte din argoul romilor, ca: lova, love = bani, lovele).

Așa cum s-a întâmplat cu mai tot lexicul iranian otoman, vorbitorii de turcă nu mai sunt conștienți de originea lui barem, ba chiar nici nu simt că „barem” e un compus, o expresie de fapt. Barem vine de la iranianul: „bara-ye man” = pentru mine. Barem este deci: 

برای من

Și anume:

برای = “bare” = pentru
من = “man” = eu, mine

Barem < bare-m(an) înseamnă așadar: pentru mine, în ce mă privește, fie măcar... Barem. Aceasta e forma „corectă”, istorică.

Acum, varianta rară „baremi” este interesantă pentru lexicograf deoarece e forma preferată în graiul romilor căldărari. O întâlnim în expresii ale căldărarilor, precum: „Dé leske baremi țîra lové”: „Dă-i măcar niște bani”/ „Dă-i barem o țîră de bani” („lovele”).

![](https://storage.radiomoldova.md/images/a3bbd028-0360-418a-866a-86f1f18c199a.jpg)