---
title: "Junghietu: Autoritățile trebuie să monitorizeze piața carburanților și eventualele practici incorecte"
url: https://radiomoldova.md/p/71611/junghietu-autoritatile-trebuie-sa-monitorizeze-piata-carburantilor-si-eventualele-practici-incorecte
published: 2026-03-11T15:42:17Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Junghietu: Autoritățile trebuie să monitorizeze piața carburanților și eventualele practici incorecte

> Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a verificat personal, în după-amiaza zilei de 11 martie, mai multe benzinării după ce în spațiul online au apărut informații despre posibile probleme la alimentarea cu carburanți. Oficialul afirmă că, în urma verificărilor, a constatat că situația este stabilă, iar stocurile de combustibil existente în țară sunt suficiente, astfel încât nu există motive de îngrijorare.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/c18e8941-66bc-4830-bb6b-e8d840a79535.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Ministrul Energiei, Dorin Junghietu, a verificat personal, în după-amiaza zilei de 11 martie, mai multe benzinării după ce în spațiul online au apărut informații despre posibile probleme la alimentarea cu carburanți. Oficialul afirmă că, în urma verificărilor, a constatat că situația este stabilă, iar stocurile de combustibil existente în țară sunt suficiente, astfel încât nu există motive de îngrijorare.

Ministrul a precizat, într-o postare pe Facebook, că a mers la mai multe benzinării pentru a vedea direct cum decurge alimentarea cu carburanți și a constatat că aceasta „*se desfășoară în condiții normale”*. 

*„Am constatat că autoturismele se alimentează în mod normal, iar în unele stații cisternele aduc combustibil pentru a suplimenta stocurile de benzină și motorină”*, a menționat ministrul.

Totodată, Dorin Junghietu a explicat că există și stații care nu comercializează, temporar, motorină. Situația ar fi determinată de faptul că unii operatori consideră că prețul plafon stabilit de Agenția Națională pentru Reglementări în Energetică (ANRE) nu le acoperă integral costurile. 

Autoritățile nu pot interzice această practică, întrucât operatorii economici beneficiază de libertatea activității de întreprinzător, a spus ministrul.

Totuși, el a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementări în Energetică, Consiliului Concurenței și Inspectoratului de Stat pentru Produse Nealimentare și Protecția Consumatorilor să urmărească eventualele abateri și să sancționeze practicile incorecte.

Ministrul Dorin Junghietu a dat asigurări că în Republica Moldova există suficiente rezerve de carburanți pentru perioada următoare. 

*„În țară există suficiente stocuri de carburanți – benzină pentru aproximativ 30 de zile și motorină pentru 13–14 zile. Prin urmare, nu există motive de îngrijorare”*, a conchis Dorin Junghietu.

**CITIȚI ȘI:**

- [Ministrul Energiei: Importatorii aduc mai mult combustibil pentru a compensa consumul sporit](https://moldova1.md/p/70804/ministrul-energiei-importatorii-aduc-mai-mult-combustibil-pentru-a-compensa-consumul-sporit)

- [ANRE și Consiliul Concurenței, somate să stea cu ochii pe benzinării și transportatori. Grosu: „Cineva încearcă să facă un bănuț”](https://moldova1.md/p/70294/anre-si-consiliul-concurentei-somate-sa-stea-cu-ochii-pe-benzinarii-si-transportatori-grosu--cineva-incearca-sa-faca-un-banut-)

- [OFICIAL | Guvernul declară stare de ALERTĂ în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile: „O criză globală care ne afectează”](https://moldova1.md/p/70169/oficial--guvernul-declara-stare-de-alerta-in-sectorul-energetic-pentru-o-perioada-de-60-de-zile--o-criza-globala-care-ne-afecteaza-)

- [Motorina se scumpește: agricultorii avertizează asupra blocajului lucrărilor agricole](https://moldova1.md/p/70245/motorina-se-scumpeste-agricultorii-avertizeaza-asupra-blocajului-lucrarilor-agricole)

- [ANRE susține că R. Moldova dispune de stocuri de motorină suficiente pentru un consum pe trei săptămâni](https://moldova1.md/p/70238/anre-sustine-ca-r-moldova-dispune-de-stocuri-de-motorina-suficiente-pentru-un-consum-pe-trei-saptamani)

- [Prețul gazelor nu va crește în martie, în pofida tensiunilor de pe piața energetică, dă asigurări ministrul Energiei](https://moldova1.md/p/70254/pretul-gazelor-nu-va-creste-in-martie-in-pofida-tensiunilor-de-pe-piata-energetica-da-asigurari-ministrul-energiei)
