---
title: "Stațiile care au stocuri de motorină și refuză să o vândă riscă sancțiuni, avertizează ministrul Energiei"
url: https://radiomoldova.md/p/71713/statiile-care-au-stocuri-de-motorina-si-refuza-sa-o-vanda-risca-sanctiuni-avertizeaza-ministrul-energiei
published: 2026-03-12T19:48:20Z
language: ro
author: "Daniela Savin"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Stațiile care au stocuri de motorină și refuză să o vândă riscă sancțiuni, avertizează ministrul Energiei

> Benzinăriile care au motorină în stoc, dar refuză să o comercializeze pot fi sancționate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), iar eventualele înțelegeri sau practici anticoncurențiale pe piața angro vor fi investigate de Consiliul Concurenței. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul în care unele stații de alimentare nu mai afișează prețul la motorină sau susțin că nu au produsul disponibil.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5f874e2e-4df1-4eda-927c-b32c29b45e8c.jpg)

Benzinăriile care au motorină în stoc, dar refuză să o comercializeze pot fi sancționate de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), iar eventualele înțelegeri sau practici anticoncurențiale pe piața angro vor fi investigate de Consiliul Concurenței. Declarația a fost făcută de ministrul Energiei, Dorin Junghietu, în contextul în care unele stații de alimentare nu mai afișează prețul la motorină sau susțin că nu au produsul disponibil.

Ministrul Energiei spune că autoritățile monitorizează situația de pe piața carburanților, după ce creșterea prețurilor la nivel internațional a generat neliniște în rândul consumatorilor și chiar cumpărări în panică la unele benzinării.

Potrivit acestuia, situația diferă de la o companie la alta. Unele stații de alimentare continuă să vândă carburanți și să afișeze prețurile, în timp ce altele susțin că nu mai au motorină sau nu afișează prețul la pompă.

„Sunt benzinării în țară care continuă alimentarea și vorbim de importatorii mari, de companiile petroliere mari. Dar sunt companii care ori nu au stocuri, ori nu intenționează să vândă. (...)Deci, situația e diferită de la companie la companie. De aceea, ANRE monitorizează zilnic stocurile și verifică în detaliu dacă o companie sau o benzinărie are stocuri, dar nu vrea să le vândă, companiile respective vor fi penalizate”, a declarat ministrul în cadrul unei emisiuni de la TVR Moldova.

Oficialul a explicat că atribuțiile autorităților diferă în funcție de segmentul pieței. În cazul stațiilor de alimentare, unde piața este reglementată, ANRE poate interveni dacă se constată că operatorii dețin carburanți în stoc, dar refuză să îi comercializeze. În schimb, pe piața angro – unde combustibilul este vândut direct între companii sau către consumatori mari – operatorii economici pot decide dacă și când vând produsul. În aceste cazuri, eventualele abuzuri sau înțelegeri între companii trebuie analizate de Consiliul Concurenței.

„Pe partea de angro, Consiliulul Concurenței trebuie să verifice și să aplice sancțiuni. Este regretabil că anumite companii sau anumiți importatori apelează potențial la astfel de practici, de speculă. De aceea, Consiliulul Concurenței trebuie să verifice și să se pronunțe asupra acestei situații”, a precizat Dorin Junghietu. 

Republica Moldova continuă să importe carburanți, dă asigurări Junghietu, iar datele Serviciului Vamal arată chiar o creștere a volumelor de motorină și benzină intrate în țară în ultimele zile.

Menționăm că, în ultimele două săptămâni, prețurile la carburanți au crescut în Republica Moldova, pe fondul scumpirii petrolului pe piețele internaționale, cauzată de conflictul din Orientul Mijlociu și de volatilitatea cotațiilor la nivel global.

Conform ultimelor date prezentate de Ministerul Energiei, volumele de benzină disponibile în țară pot asigura aproximativ 22 de zile de consum, iar rezervele de motorină sunt echivalente cu circa 12 zile de consum.

**CITIȚI ȘI:**

- [Până la 200 de mii de lei per agricultor: Guvernul pregătește compensații de circa 4.000 de lei pentru o tonă de motorină](https://radiomoldova.md/p/71648/pana-la-200-de-mii-de-lei-per-agricultor-guvernul-pregateste-compensatii-de-circa-4-000-de-lei-pentru-o-tona-de-motorina)

- [Agricultorii cer rambursarea accizelor la motorină pe o perioadă mai mare decât cea aprobată de Guvern: „Motorină nu este”](https://radiomoldova.md/p/71587/agricultorii-cer-rambursarea-accizelor-la-motorina-pe-o-perioada-mai-mare-decat-cea-aprobata-de-guvern--motorina-nu-este-)

- [Anul agricol se anunță favorabil, cu rezerve bune de umiditate în sol, spun specialiștii](https://radiomoldova.md/p/70804/anul-agricol-se-anunta-favorabil-cu-rezerve-bune-de-umiditate-in-sol-spun-specialistii)

- [„Alternativa” cere Guvernului „măsuri urgente” pentru a tempera scumpirea carburanților](https://radiomoldova.md/p/71561/-alternativa-cere-guvernului-masuri-urgente-pentru-a-tempera-scumpirea-carburantilor)

- [Scumpiri în lanț în Republica Moldova după majorarea-record a prețurilor la petrol](https://radiomoldova.md/p/71422/scumpiri-in-lant-in-republica-moldova-dupa-majorarea-record-a-preturilor-la-petrol)

- [Experții susțin că agricultorii evită asigurările din lipsă de bani, deși statul acoperă până la 70% din cost](https://radiomoldova.md/p/71530/expertii-sustin-ca-agricultorii-evita-asigurarile-din-lipsa-de-bani-desi-statul-acopera-pana-la-70-din-cost)
