---
title: "Rezervele de carburanți se mențin la nivelul perioadei anterioare crizei, dau asigurări autoritățile"
url: https://radiomoldova.md/p/71800/rezervele-de-carburanti-se-mentin-la-nivelul-perioadei-anterioare-crizei-dau-asigurari-autoritatile
published: 2026-03-13T20:04:10Z
language: ro
author: "Daniela Savin"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Rezervele de carburanți se mențin la nivelul perioadei anterioare crizei, dau asigurări autoritățile

> Situația de pe piața petrolieră este monitorizată constant de autorități, iar rezervele de carburanți se mențin la nivelul perioadei anterioare declanșării conflictului din Orientul Mijlociu, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul susține că importurile continuă, iar lipsurile semnalate în unele benzinării sunt temporare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/46baf0e3-5e11-45b3-bfa2-dc280b41a215.jpg)

Situația de pe piața petrolieră este monitorizată constant de autorități, iar rezervele de carburanți se mențin la nivelul perioadei anterioare declanșării conflictului din Orientul Mijlociu, afirmă președintele Parlamentului, Igor Grosu. Oficialul susține că importurile continuă, iar lipsurile semnalate în unele benzinării sunt temporare.

Igor Grosu a declarat că unele stații de alimentare au rămas temporar fără motorină, însă este vorba despre operatori care nu importă direct carburanți, ci îi achiziționează de la alte companii.

„În unele stații, într-adevăr, s-a epuizat stocul de motorină. Este vorba de doi operatori care nu fac importuri, dar cumpără de la alții care fac importuri. Importurile și rezervele sunt la nivelul perioadei anterioare declanșării acestei crize”, a declarat președintele Parlamentului în cadrul unei emisiuni de la Realitatea.

În același context, Grosu a îndemnat populația să evite cumpărăturile în panică și să nu facă stocuri excesive de combustibil, subliniind că astfel de comportamente pot crea artificial probleme pe piață.

„Unii vin și încearcă să cumpere în cantități industriale foarte mari. Asta nu ajută la nimic”, a spus oficialul.

În paralel, autoritățile pregătesc și măsuri de sprijin pentru agricultori, în contextul începerii lucrărilor agricole de primăvară. Potrivit lui Grosu, Guvernul și Ministerul Finanțelor vor propune[ restituirea TVA și a accizelor pentru combustibilul utilizat de fermieri](https://moldova1.md/p/70796/masuri-urgente-aprobate-de-guvern-pentru-a-ajuta-agricultorii-accize-la-motorina-rambursate-si-proceduri-simplificate-pentru-restituirea-tva), iar valoarea totală a sprijinului ar putea ajunge la aproximativ 310 milioane de lei.

Proiectul de lege a fost deja votat în prima lectură în Parlament, măsura ar putea fi adoptată în curând și în a doua lectură, dă asigurări șeful legislativului.
 
Precizăm că și ministrul Energiei, Dorin Junghietu a dat asigurări că importurile de benzină și motorină în R. Moldova continuă în regim normal, iar stocurile existente pot acoperi consumul pentru mai multe zile. Pe 12 martie, prin Portul Internațional Liber Giurgiulești au fost importate 180 de tone de benzină și 1.500 de tone de motorină. În același timp, prin postul vamal Leușeni au intrat în țară alte 586 de tone de benzină și 1.566 de tone de motorină.

Conform datelor prezentate de Ministerul Energiei, volumele de benzină disponibile pot asigura aproximativ 22 de zile de consum, iar rezervele de motorină sunt echivalente cu circa 12 zile de consum.

Amintim că piața globală este afectată de conflictul din Orientul Mijlociu. În Republica Moldova, prețul benzinei și motorinei atestă o creștere constantă în ultimele zile.

Guvernul a instituit stare de alertă în sectorul energetic pentru o perioadă de 60 de zile, începând cu 4 martie.

**CITIȚI ȘI:**

- [Autoritățile anunță importuri în creștere de carburanți: Stocuri de benzină pentru 22 de zile](https://moldova1.md/p/70960/autoritatile-anunta-importuri-in-crestere-de-carburanti-stocuri-de-benzina-pentru-22-de-zile)

- [Prețul motorinei l-a depășit pe cel al benzinei și va costa 26 de lei și 24 de bani în weekend: Scumpire de peste 5.5 lei în martie
](https://moldova1.md/p/70968/pretul-motorinei-l-a-depasit-pe-cel-al-benzinei-si-va-costa-26-de-lei-si-24-de-bani-in-weekend-scumpire-de-peste-5-5-lei-in-martie)

- [Războiul din Iran umflă veniturile Rusiei din petrol: Până la 150 de milioane de dolari pe zi](https://moldova1.md/p/70928/razboiul-din-iran-umfla-veniturile-rusiei-din-petrol-pana-la-150-de-milioane-de-dolari-pe-zi)

- [Dorin Junghietu: R. Moldova are stocuri suficiente de carburanți și continuă importurile de benzină și motorină](https://moldova1.md/p/70923/dorin-junghietu-r-moldova-are-stocuri-suficiente-de-carburanti-si-continua-importurile-de-benzina-si-motorina)

- [Trei din zece benzinării nu vând motorină: „Cred că este, dar o țin ca să o poată scumpi și să scurgă lumea de bani”](https://moldova1.md/p/70949/trei-din-zece-benzinarii-nu-vand-motorina--cred-ca-este-dar-o-tin-ca-sa-o-poata-scumpi-si-sa-scurga-lumea-de-bani-)

- [Ministrul Energiei: Mecanismul ANRE de stabilire a prețului la carburanți protejează consumatorii de creșteri bruște la pompă](https://moldova1.md/p/70936/ministrul-energiei-mecanismul-anre-de-stabilire-a-pretului-la-carburanti-protejeaza-consumatorii-de-cresteri-bruste-la-pompa)

- [Șoferii din România trec Prutul pentru carburanți mai ieftini în Republica Moldova](https://moldova1.md/p/70899/soferii-din-romania-trec-prutul-pentru-carburanti-mai-ieftini-in-republica-moldova)
