---
title: "Scumpirea carburanților ar putea genera o creștere a inflației cu 3.5%, afirmă ministrul Finanțelor"
url: https://radiomoldova.md/p/72121/scumpirea-carburantilor-ar-putea-genera-o-crestere-a-inflatiei-cu-3-5--afirma-ministrul-finantelor
published: 2026-03-18T08:36:58Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Scumpirea carburanților ar putea genera o creștere a inflației cu 3.5%, afirmă ministrul Finanțelor

> Majorarea prețurilor la carburanți, o consecință directă a războiului din Orientul Mijlociu, ar putea pune presiune pe inflația din R. Moldova. Mai exact, inflația ar putea crește cu 3.5%, afirmă ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

[Video](https://www.youtube.com/embed/-IoTaw4R16s)

Majorarea prețurilor la carburanți, o consecință directă a războiului din Orientul Mijlociu, ar putea pune presiune pe inflația din R. Moldova. Mai exact, inflația ar putea crește cu 3.5%, afirmă ministrul Finanțelor, Andrian Gavriliță.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b0d4edae-bcbe-4a49-b700-ef455c24ffff.jpg)

„*Contribuția acestor produse petroliere, care fac parte din consumul larg, la indicele prețului de consum este de circa 3.5%. Adică, dacă ne imaginăm scenariul dramatic - avem o dublare care se păstrează - ne putem aștepta să se transforme într-o inflație suplimentară de 3.5%”*, a declarat ministrul, înaintea ședinței Guvernului din 18 martie.  

Oficialul nu exclude nici scumpirea unor servicii care depind de carburanți, cum ar fi cele de transport. 

Important este ca Guvernul să intervină pentru a atenua „*șocurile”*, spune Gavriliță.

*„Noi vom avea grijă să intervenim acolo unde acest șoc lovește și în competitivitate economică”*, a punctat ministrul Finanțelor.

Menționăm că, de la reizbucnirea războiului în Iran, pe 28 februarie, benzina s-a scumpit de la 23.75 lei la 27.18 lei pentru un litru, adică o majorare de 3.43 lei, iar motorina - de la 20.72 lei la 27.65 lei, adică o scumpire de 6.93 lei per litru.

În ultimul său raport asupra inflației, prezentat în februarie 2026, Banca Națională a Moldovei a prognozat o inflație medie anuală de 5% pentru anul 2026. Ținta BNM este menținerea inflației în intervalul de 5%, plus-minus 1.5%.

Experții Fondului Monetar Internațional sunt mai precauți, estimând o rată medie a inflației de 5.5% pentru 2026, invocând dependența ridicată de importurile de energie.

Potrivit Biroului Național de Statistică, de la începutul anului curent, inflația a constituit 5.1%.

**CITIȚI ȘI:**

- [Primul raport al inflației în 2026 | BNM: „Semnale clare de revitalizare”](https://moldova1.md/p/68744/primul-raport-al-inflatiei-in-2026--bnm--semnale-clare-de-revitalizare-)

- [Mai multă motorină, mai puțină benzină: Cum au evoluat importurile de carburanți în R. Moldova, după escaladarea conflictului din Orientul Mijlociu](https://moldova1.md/p/71326/mai-multa-motorina-mai-putina-benzina-cum-au-evoluat-importurile-de-carburanti-in-r-moldova-dupa-escaladarea-conflictului-din-orientul-mijlociu)

- [Compensații pregătite de Guvern pentru fermieri: Aproape 4.000 de lei pentru o tonă de motorină](https://moldova1.md/p/70865/compensatii-pregatite-de-guvern-pentru-fermieri-aproape-4-000-de-lei-pentru-o-tona-de-motorina)
