---
title: "Umerov a raportat președintelui Zelenski despre activitatea echipelor ucrainene în Golful Persic"
url: https://radiomoldova.md/p/72344/umerov-a-raportat-presedintelui-zelenski-despre-activitatea-echipelor-ucrainene-in-golful-persic
published: 2026-03-21T06:31:00Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Umerov a raportat președintelui Zelenski despre activitatea echipelor ucrainene în Golful Persic

> Secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Rustem Umerov, a raportat președintelui Volodimir Zelenski „despre activitatea echipelor ucrainene” în țările Golfului Persic, transmite BBC News.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/91a37dd1-1221-4f49-bbb2-980a8ffbd395.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Secretarul Consiliului Național de Securitate al Ucrainei, Rustem Umerov, a raportat președintelui Volodimir Zelenski *„despre activitatea echipelor ucrainene”* în țările Golfului Persic, transmite [BBC News](https://t.me/bbcrussian/92952).

![Zelenskiy / Official](https://storage.radiomoldova.md/images/1e5ed91d-bf5e-4e08-9d50-13171c50bc56.jpg)

*Sursa: Zelenskiy / Official*

Anterior, Zelenski a propus ajutor țărilor arabe în lupta împotriva dronelor iraniene, experiență pe care Ucraina a dobândit-o în cei patru ani de invazie rusă.

Potrivit lui Umerov, în ultima săptămână el a vizitat Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită, Qatar, Kuweit și Iordania. El a precizat că activitatea experților se concentrează pe două direcții: *„Aplicarea tehnologiilor ucrainene pentru contracararea amenințărilor aeriene”* și *„pregătirea de soluții practice pentru apărarea cerului, având în vedere experiența ucraineană”.*

*„Echipele ucrainene”* oferă *„recomandări de expert”* pentru creșterea eficienței unor mijloace individuale de apărare antiaeriană.

*„Au fost desfășurate unități de interceptare pentru protecția infrastructurii civile și critice. De asemenea, lucrăm la extinderea zonelor de acoperire”, a declarat Rustem Umerov. 

El nu a precizat dacă specialiștii ucraineni participă efectiv la operarea apărării antiaeriene sau la interceptarea dronelor și rachetelor iraniene în țările Golfului Persic, notează BBC News.

**CITIȚI ȘI:**


- [Zelenski: Ucraina a trimis echipe de specialiști în Orientul Mijlociu pentru apărarea împotriva dronelor iraniene](https://moldova1.md/p/71126/zelenski-ucraina-a-trimis-echipe-de-specialisti-in-orientul-mijlociu-pentru-apararea-impotriva-dronelor-iraniene)

- [Zelenski, despre negocierile cu Israelul: „Totul este pregătit pentru dialog”](https://moldova1.md/p/71267/zelenski-despre-negocierile-cu-israelul--totul-este-pregatit-pentru-dialog-)

- [Producția de drone ucrainene se extinde în Europa prin parteneriate industriale](https://moldova1.md/p/70901/productia-de-drone-ucrainene-se-extinde-in-europa-prin-parteneriate-industriale)

- [Parteneriat strategic București–Kiev: Cooperare militară, energetică și garanții pentru minoritatea română](https://moldova1.md/p/70922/parteneriat-strategic-bucuresti-kiev-cooperare-militara-energetica-si-garantii-pentru-minoritatea-romana)
