---
title: "Aviație civilă la standarde europene: R. Moldova denunță acordul cu CSI și continuă alinierea la UE"
url: https://radiomoldova.md/p/74350/aviatie-civila-la-standarde-europene-r-moldova-denunta-acordul-cu-csi-si-continua-alinierea-la-ue
published: 2026-04-15T11:42:33Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Aviație civilă la standarde europene: R. Moldova denunță acordul cu CSI și continuă alinierea la UE

> Republica Moldova se retrage din Acordul privind modernizarea aviației civile a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, adoptat la Moscova pe 3 noiembrie 1995.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/d6135a7c-5466-4ade-81e8-dc6410d3b0a8.jpg)

Republica Moldova se retrage din Acordul privind modernizarea aviației civile a statelor membre ale Comunității Statelor Independente, adoptat la Moscova pe 3 noiembrie 1995.

Potrivit vicepremierului Vladimir Bolea, prezentul tratat și-a pierdut relevanța pentru Republica Moldova, al cărei sector aeronautic funcționează în prezent exclusiv conform standardelor Organizației Aviației Civile Internaționale (ICAO) și ale Agenției Uniunii Europene pentru Siguranță a Aviației (AESA). 

*„Prin denunțarea acordului eliminăm obligațiile depășite, care nu mai corespund direcției actuale de dezvoltare a țării și care pot crea neclarități juridice în raport cu partenerii noștri europeni”*, a declarat Vladimir Bolea în ședința Guvernului din 15 aprilie. 

Oficialul a adăugat că această decizie oferă mai multă claritate operatorilor aerieni și reconfirmă angajamentul Republicii Moldove de a continua alinierea sectorului aviației civile la standardele europene.

Amintim că, prin votul final al Parlamentului din 2 aprilie, Republica Moldova s-a retras din principalele acorduri ale Comunității Statelor Independente: Acordul de constituire, semnat la Minsk la 8 decembrie 1991, și Acordul privind Statutul CSI, adoptat pe 22 ianuarie 1993. Decizia a fost adoptată cu 60 de voturi. 

Dacă guvernarea afirmă că ieșirea Republicii Moldova din Comunitatea Statelor Independente reprezintă o desprindere necesară de influența Moscovei și o clarificare a direcției externe a țării, opoziția avertizează asupra unor posibile pierderi economice, în special pe segmentul exporturilor. 

Mai mulți experți au declarat că decizia era inevitabilă în actualul context regional. Comportamentul Federației Ruse nu a lăsat o altă soluție, a afirmat analistul politic Mihai Isac la postul public de televiziune Moldova 1, în timp ce experta Angela Grămadă de la București a spus că nu ai cum să faci parte dintr-o organizație în care există un stat agresor.

Până în prezent, Republica Moldova a denunțat circa 70 de acorduri în cadrul CSI. Relațiile cu statele membre se vor baza în continuare pe cadrul juridic bilateral și multilateral al țării.

**CITIȚI ȘI:**

- [R. Moldova denunță Acordul de constituire și Statutul CSI: Vot în lectură finală](https://moldova1.md/p/72666/r-moldova-denunta-acordul-de-constituire-si-statutul-csi-vot-in-lectura-finala)

- [R. Moldova părăsește CSI: experții vorbesc despre o ruptură necesară, opoziția despre riscuri pentru exporturi](https://moldova1.md/p/72744)

- [Zboruri mai sigure, dar și costuri mai mari: Regulament nou pentru securitatea informațiilor în aviație](https://moldova1.md/p/61829)
