---
title: "Autocar cu turiști ucraineni, implicat într-un accident în apropierea Turciei: doi morți și 16 răniți "
url: https://radiomoldova.md/p/74880/autocar-cu-turisti-ucraineni-implicat-intr-un-accident-in-apropierea-turciei-doi-morti-si-16-raniti
published: 2026-04-22T15:23:29Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Autocar cu turiști ucraineni, implicat într-un accident în apropierea Turciei: doi morți și 16 răniți 

> Doi turiști ucraineni au murit, iar alți 16 au fost răniți într-un accident rutier produs la frontiera bulgaro-turcă, după ce un autobuz a început să se deplaseze necontrolat și a lovit un grup de pasageri care coborâseră din el din cauza unei defecțiuni tehnice.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/493f2d38-605d-47ff-8fee-9580c0ca8fde.jpg)

Doi turiști ucraineni au murit, iar alți 16 au fost răniți într-un accident rutier produs la frontiera bulgaro-turcă, după ce un autobuz a început să se deplaseze necontrolat și a lovit un grup de pasageri care coborâseră din el din cauza unei defecțiuni tehnice.

Accidentul s-a produs miercuri, 22 aprilie, pe șoseaua Burgas-Malko Tărnovo, în apropierea punctului de trecere spre Turcia, informează [nv.ua](https://nv.ua/world/countries/dtp-s-ukraincami-na-granice-bolgarii-i-turcii-dvoe-pogibshih-mnogo-ranenyh-50602159.html) cu referire la presa bulgară.

Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Afacerilor Externe al Ucrainei, în accident a fost implicat un autobuz turistic înmatriculat în Ucraina, care circula pe ruta Odesa-Istanbul. În total în vehicul se aflau 39 de cetățeni ucraineni, inclusiv doi șoferi și un însoțitor.

Din cauza unei defecțiuni tehnice, autobuzul a oprit, iar pasagerii au ieșit afară. La un moment dat, în mod necontrolat, vehiculul și-a început deplasarea în spate, accidentând mai multe persoane, după care s-a răsturnat în șanț.

Printre cei 16 pasageri răniți sunt și copii. Medicii au transportat șase răniți la spitalele din Burgas, iar alți zece la centrul de urgență din Malko Tărnovo.

Pasagerii care au scăpat nevătămați au fost cazați și își vor continua drumul joi, 23 aprilie, cu un alt autobuz.

**CITIȚI ȘI:**

- [Un mort și 27 de răniți după ce un autobuz cu pasageri britanici a căzut într-o râpă, în Insulele Canare](https://moldova1.md/p/73458/un-mort-si-27-de-raniti-dupa-ce-un-autobuz-cu-pasageri-britanici-a-cazut-intr-o-rapa-in-insulele-canare)

- [Ucraina: Opt morți și 27 de răniți în urma unui atac rusesc asupra regiunii Odesa](https://moldova1.md/p/64814/ucraina-opt-morti-si-27-de-raniti-in-urma-unui-atac-rusesc-asupra-regiunii-odesa)

- [Opt persoane rănite într-un presupus atac cu mașina în Israel: șoferul a fugit de la locul incidentului](https://moldova1.md/p/53661/opt-persoane-ranite-intr-un-presupus-atac-cu-masina-in-israel-soferul-a-fugit-de-la-locul-incidentului)
