---
title: "Rusia: Conferință despre recrutare militară, întreruptă de un presupus soldat ucrainean"
url: https://radiomoldova.md/p/75048/rusia-conferinta-despre-recrutare-militara-intrerupta-de-un-presupus-soldat-ucrainean
published: 2026-04-24T17:07:13Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Rusia: Conferință despre recrutare militară, întreruptă de un presupus soldat ucrainean

> La o videoconferință organizată la Universitatea Agrară de Stat din Kuban, unde studenții erau îndemnați să semneze contracte cu Ministerul Apărării, s-a conectat o persoană care s-a prezentat drept militar ucrainean.

![TV Rain](https://storage.radiomoldova.md/images/883ca583-5d38-4833-822a-6dd120cfb108.jpg)

*Sursa: TV Rain*

La o videoconferință organizată la Universitatea Agrară de Stat din Kuban, unde studenții erau îndemnați să semneze contracte cu Ministerul Apărării, s-a conectat o persoană care s-a prezentat drept militar ucrainean.

Înregistrarea conferinței s-a răspândit pe canale și în presa ucraineană de pe Telegram. Clipul a fost publicat de farsorul ucrainean Evgheni Volnov, relatează Meduza. Totuși, Volnov nu și-a asumat direct responsabilitatea pentru incident.

Potrivit publicației, din imaginile video nu este clar unde are loc conferința, în pofida inscripției *„Serviciile speciale ucrainene au pătruns într-o conferință închisă a Universității Agrare din Kuban”*. Cu toate acestea, „Meduza” a stabilit că o sală similară există într-adevăr în cadrul universității. Nu se știe când anume a avut loc întâlnirea cu studenții.

*„De fapt, sunt militar, doar că nu rus, ci ucrainean. Și vreau să vă spun: ferească Dumnezeu să veniți aici — va trebui să vă ucid pe fiecare dintre cei care vor semna acest contract”*.

„*Fețele voastre sunt toate identificate, la fel ca a rectorului și ale celor care tocmai v-au prezentat toate acestea, inclusiv ale militarului care a vorbit mai devreme despre acest subiect...”*

*„Un cimitir cât două țări. Și pe fiecare care va veni pe pământ ucrainean îl vom ucide”*, a declarat persoana necunoscută.
