---
title: "Numiri la Guvern: Valentin Cioclea preia mandatul de secretar general al MAI"
url: https://radiomoldova.md/p/75374/numiri-la-guvern-valentin-cioclea-preia-mandatul-de-secretar-general-al-mai
published: 2026-04-29T13:59:57Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Numiri la Guvern: Valentin Cioclea preia mandatul de secretar general al MAI

> Șeful Inspectoratului de Management Operațional al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Valentin Cioclea, preia funcția de secretar general al instituției, din data de 30 aprilie. Numirea a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/2305aaea-97e1-43d3-b9e0-f6e38de18194.jpg)

Șeful Inspectoratului de Management Operațional al Ministerului Afacerilor Interne (MAI), Valentin Cioclea, preia funcția de secretar general al instituției, din data de 30 aprilie. Numirea a fost aprobată în ședința de miercuri a Guvernului.

Potrivit ministrei Daniella Misail-Nichitin, Valentin Cioclea are o experiență de aproximativ 20 de ani în domeniu. A gestionat mai multe planuri operaționale și a participat activ la implementarea Strategiei Securității Naționale și a strategiei sectoriale în domeniul ordinii publice și managementului frontierei.

*„Această experiență demonstrează înțelegerea profundă a proceselor din cadrul Ministerului Afacerilor Interne, precum și în domeniul public”*, a declarat ministra.

În aceeași ședință, Liliana Gherman a fost numită în funcția de directoare generală adjunctă a Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, din data de 30 aprilie.

**CITIȚI ȘI:**

- [Guvernul numește doi noi secretari de stat: Andrei Romancenco și Tatiana Nistorică](https://moldova1.md/p/68544/guvernul-numeste-doi-noi-secretari-de-stat-andrei-romancenco-si-tatiana-nistorica)

- [Guvernul aprobă noi numiri: Ion Ciumac la APP, Lilian Apostol și Denis Lungul – secretari de stat](https://moldova1.md/p/67522/guvernul-aproba-noi-numiri-ion-ciumac-la-app-lilian-apostol-si-denis-lungul--secretari-de-stat)

- [Un profesionist din diasporă și o fostă deputată, numiți secretari de stat](https://moldova1.md/p/66496/un-profesionist-din-diaspora-si-o-fosta-deputata-numiti-secretari-de-stat)
