---
title: "Obiect asemănător unei drone, găsit pe un câmp din Telenești. Poliția a intervenit"
url: https://radiomoldova.md/p/75391/obiect-asemanator-unei-drone-gasit-pe-un-camp-din-telenesti-politia-a-intervenit
published: 2026-04-29T15:58:55Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Obiect asemănător unei drone, găsit pe un câmp din Telenești. Poliția a intervenit

> Un obiect asemănător unei drone a fost depistat miercuri pe un câmp din satul Băneștii Noi, raionul Telenești. Poliția anunță că toate componentele aparatului au fost identificate și ridicate în siguranță, iar acestea urmează să fie supuse expertizei pentru a fi stabilite structura și proveniența lor.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8829b71f-78ec-4a90-8b84-4a046d02dd42.jpg)

Un obiect asemănător unei drone a fost depistat miercuri pe un câmp din satul Băneștii Noi, raionul Telenești. Poliția anunță că toate componentele aparatului au fost identificate și ridicate în siguranță, iar acestea urmează să fie supuse expertizei pentru a fi stabilite structura și proveniența lor.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/9780784b-0511-4f53-9848-85ce90cb3506.jpg)

[Potrivit oamenilor legii](https://t.me/Politia_Republicii_Moldova/15512), polițiștii din Telenești au fost sesizați de localnicii din Băneștii Noi, după ce pe un teren agricol din localitate a fost observată *„o parte componentă a unui aparat de zbor asemănător unei drone”*.

La fața locului au intervenit echipe de poliție, care au verificat perimetrul și au stabilit existența tuturor pieselor aparatului. Conform informațiilor preliminare, *„părțile depistate nu prezintă pericol pentru cetățeni”*.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/413fcdd6-6572-49fa-a5bd-9477c604f7ba.jpg)

Instituția precizează că *„toate componentele au fost ridicate în siguranță și urmează a fi supuse expertizei de specialitate, pentru stabilirea structurii și provenienței”*.

În paralel, polițiștii desfășoară măsuri de documentare a cazului pentru a stabili toate circumstanțele incidentului.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b748b1cc-0d0c-45c0-8f60-f5241411024e.jpg)

Poliția a reiterat apelul către populație să evite apropierea de obiecte suspecte sau necunoscute și să anunțe imediat autoritățile prin Serviciul 112 în astfel de situații.

Amintim că [ultimul incident de acest fel s-a produs în noaptea de 28 aprilie la Chișinău](https://moldova1.md/p/74752/drona-cazuta-pe-blocul-de-la-telecentru-nu-continea-explozibili-anunta-politia). Locatarii unui bloc din cartierul Telecentru al capitalei au trăit clipe de coșmar, după ce o drona a căzut peste casa lor.

**CITIȚI ȘI:**

- [Drona căzută pe blocul de la Telecentru nu conținea explozibili, anunță poliția](https://moldova1.md/p/74752/drona-cazuta-pe-blocul-de-la-telecentru-nu-continea-explozibili-anunta-politia)

- [Spațiul aerian al R. Moldova, traversat de o altă dronă Shahed. Ministerul Apărării: „Survolul ilegal a avut loc la o înălțime de 3.000 de metri”](https://moldova1.md/p/72752/spatiul-aerian-al-r-moldova-traversat-de-o-alta-drona-shahed-ministerul-apararii--survolul-ilegal-a-avut-loc-la-o-inaltime-de-3-000-de-metri-)

- [Dronă de tip Shahed, detectată în spațiul aerian al Republicii Moldova: A dispărut de pe radar în apropiere de Clișova, Orhei](https://moldova1.md/p/72436/drona-de-tip-shahed-detectata-in-spatiul-aerian-al-republicii-moldova-a-disparut-de-pe-radar-in-apropiere-de-clisova-orhei)

- [Alertă la frontieră: Obiect aerian suspect, asemănător unei drone Shahed, detectat în sudul R. Moldova](https://moldova1.md/p/71261/alerta-la-frontiera-obiect-aerian-suspect-asemanator-unei-drone-shahed-detectat-in-sudul-r-moldova)

- [O dronă Shahed a survolat spațiul aerian al R. Moldova: ar fi dispărut de pe radare în regiunea Cimișlia](https://moldova1.md/p/71031/o-drona-shahed-a-survolat-spatiul-aerian-al-r-moldova-ar-fi-disparut-de-pe-radare-in-regiunea-cimislia)
