---
title: "Aproape un milion de contravenții înregistrate anul trecut. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în trafic"
url: https://radiomoldova.md/p/76064/aproape-un-milion-de-contraventii-inregistrate-anul-trecut-cele-mai-multe-sanctiuni-au-fost-aplicate-in-trafic
published: 2026-05-08T13:25:22Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Aproape un milion de contravenții înregistrate anul trecut. Cele mai multe sancțiuni au fost aplicate în trafic

> Autoritățile au înregistrat circa 950 de mii de contravenții pe parcursul anului 2025, cu 7.8% mai multe decât în anul precedent. În peste 96% dintre cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar suma totală a amenzilor a constituit 793.4 milioane de lei, arată datele Biroului Național de Statistică.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/740f3594-4fce-4665-84a6-3e97139fa740.jpg)

Autoritățile au înregistrat circa 950 de mii de contravenții pe parcursul anului 2025, cu 7.8% mai multe decât în anul precedent. În peste 96% dintre cazuri au fost aplicate sancțiuni contravenționale, iar suma totală a amenzilor a constituit 793.4 milioane de lei, arată datele Biroului Național de Statistică.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/9960c0cd-a675-4c34-b214-ee82f3fdb5a3.jpg)

Indisciplina în trafic s-a situat pe primul loc - 77.8% dintre sancțiunile aplicate în 2025.
Cele mai frecvente încălcări din domeniul circulației rutiere au vizat depășirea vitezei legale, care a reprezentat circa 34% din totalul sancțiunilor aplicate.

Alte 16.2% dintre sancțiuni au fost aplicate pentru nerespectarea indicatoarelor rutiere, iar 14.5% - pentru încălcarea regulilor de oprire și pentru neacordarea priorității pietonilor și altor participanți la trafic. 

Celelalte sancțiuni au taxat nerespectarea regulilor privind folosirea centurii de siguranță, a căștii de protecție, a vestei fluorescent-reflectorizante, a sistemelor de reținere pentru copii și utilizarea telefoanelor mobile în timpul conducerii.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b274a767-8832-4b1e-abfd-8611645bbc0e.jpg)

Potrivit datelor BNS, alte 9.1% din sancțiuni au fost aplicate pentru încălcări ce țin de ordinea publică și securitatea publică, iar puțin peste 3% au vizat activitatea de întreprinzător, fiscalitatea, activitatea vamală și valorile mobiliare.

În total, pe parcursul anului trecut, au fost aplicate 862.4 mii de amenzi și 52 de mii de avertismente. 

De asemenea, în peste trei mii de cazuri a fost dispusă munca neremunerată în folosul comunității.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/bf400ac3-ce00-4327-a3a1-d47bde9d94bd.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Aproape 50 de morți în accidente rutiere, de la începutul anului: Poliția raportează cel mai mic număr de coliziuni auto din ultimii 13 ani](https://moldova1.md/p/75039/aproape-50-de-morti-in-accidente-rutiere-de-la-inceputul-anului-politia-raporteaza-cel-mai-mic-numar-de-coliziuni-auto-din-ultimii-13-ani)

- [Accidente mai puține, consecințe la fel de grave: Un nou sistem de evidență aprobat de Guvern](https://moldova1.md/p/74895/accidente-mai-putine-consecinte-la-fel-de-grave-un-nou-sistem-de-evidenta-aprobat-de-guvern)

- [Accident fatal la Comrat: Un bărbat de 72 de ani a decedat, după ce poarta gospodăriei s-a prăbușit peste el](https://moldova1.md/p/74841/accident-fatal-la-comrat-un-barbat-de-72-de-ani-a-decedat-dupa-ce-poarta-gospodariei-s-a-prabusit-peste-el)

- [Cele mai multe accidente au loc în capitală și suburbii, iar cele mai frecvente sunt cu implicarea pietonilor
](https://moldova1.md/p/73039/cele-mai-multe-accidente-au-loc-in-capitala-si-suburbii-iar-cele-mai-frecvente-sunt-cu-implicarea-pietonilor)

- [Accident la Cimișlia soldat cu doi morți, inclusiv un bebeluș: Șoferul riscă până la zece ani de închisoare](https://moldova1.md/p/72978/accident-la-cimislia-soldat-cu-doi-morti-inclusiv-un-bebelus-soferul-risca-pana-la-zece-ani-de-inchisoare)

- [Cu picioarele prinse în motocultor: Un tânăr de 20 de ani din Telenești, rănit grav](https://moldova1.md/p/73004/cu-picioarele-prinse-in-motocultor-un-tanar-de-20-de-ani-din-telenesti-ranit-grav)

- [Șofer de taxi și un pasager, transportați la spital după un accident în capitală](https://moldova1.md/p/72298/sofer-de-taxi-si-un-pasager-transportati-la-spital-dupa-un-accident-in-capitala)
