---
title: "Sprijin din partea statului român: Procuratura Generală primește 100 de laptopuri"
url: https://radiomoldova.md/p/76258/sprijin-din-partea-statului-roman-procuratura-generala-primeste-100-de-laptopuri
published: 2026-05-11T13:32:31Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Sprijin din partea statului român: Procuratura Generală primește 100 de laptopuri

> Ajutor din partea statului român pentru modernizarea Procuraturii Generale (PG) a Republicii Moldova. Instituția a beneficiat de sprijin financiar pentru procurarea a 100 de laptopuri menite să eficientizeze procesele operaționale în cadrul instituției.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/e35160d6-8dd3-4ec8-89d4-2a182992e2fd.jpg)

Ajutor din partea statului român pentru modernizarea Procuraturii Generale (PG) a Republicii Moldova. Instituția a beneficiat de sprijin financiar pentru procurarea a 100 de laptopuri menite să eficientizeze procesele operaționale în cadrul instituției.

Donația a fost oferită de Ministerul Afacerilor Externe (MAE) al României, prin intermediul Agenției de Cooperare Internațională pentru Dezvoltare – RoAid, în cadrul proiectului *„Consolidarea capacității instituționale a Procuraturii Generale a Republicii Moldova”*.

Potrivit instituției, echipamentele IT vor contribui la îmbunătățirea capacităților operaționale și la modernizarea infrastructurii tehnice.

*„Procuratura Generală apreciază sprijinul oferit de partea română în susținerea procesului de dezvoltare instituțională”*, se arată într-un mesaj al PG.

Parteneriatele externe rămân importante pentru fortificarea capacităților instituționale și îmbunătățirea condițiilor necesare desfășurării activității sistemului procuraturii, precizează sursa citată.

**CITIȚI ȘI:**
 
- [R. Moldova a primit noi echipamente din România pentru intervenția de pe Nistru. Hajder: „Un sprijin vital”](https://moldova1.md/p/71254/r-moldova-a-primit-noi-echipamente-din-romania-pentru-interventia-de-pe-nistru-hajder--un-sprijin-vital-)

- [SONDAJ | Șapte din 10 români ar vota „DA” la un referendum privind Unirea României cu R. Moldova: De ce sunt mai puțini susținători în stânga Prutului](https://moldova1.md/p/75539/sondaj--sapte-din-10-romani-ar-vota-da-la-un-referendum-privind-unirea-romaniei-cu-r-moldova-de-ce-sunt-mai-putini-sustinatori-in-stanga-prutului)

- [R. Moldova a cerut ajutor energetic României. „Situația este stabilă, dar complexă”, afirmă ministrul Energiei](https://moldova1.md/p/63725)
