---
title: "Așteptarea a luat sfârșit. Betis revine în Liga Campionilor după 2 decenii"
url: https://radiomoldova.md/p/76396/asteptarea-a-luat-sfarsit-betis-revine-in-liga-campionilor-dupa-2-decenii
published: 2026-05-13T09:19:39Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Așteptarea a luat sfârșit. Betis revine în Liga Campionilor după 2 decenii

> Real Betis Sevilla revine în Liga Campionilor după 21 de ani. Formația andaluză a învins pe FC Elche cu 2-1 într-un meci din cadrul etapei a 36-a din La Liga și va încheia campionatul pe locul 5.

![realbetisbalompie.es](https://storage.radiomoldova.md/images/4ddb9baa-8651-411d-88fd-f8ddb7400e40.jpg)

*Sursa: realbetisbalompie.es*

Real Betis Sevilla revine în Liga Campionilor după 21 de ani. Formația andaluză a învins pe FC Elche cu 2-1 într-un meci din cadrul etapei a 36-a din La Liga și va încheia campionatul pe locul 5.

Betis a deschis scorul deja în minutul 9, prin Cucho Hernandez, care a trimis un șut superb din afara careului. FC Elche a egalat aproape de pauză, prin Hector Fort. La începutul reprizei secunde, mai exact în minutul 49, oaspeții au rămas în inferioritate numerică. Leo Petrot a fost eliminat pentru un fault grosolan. Betis a căutat golul decisiv și în minutul 68 a înscris. Pablo Fornals a marcat cu un șut formidabil de la mare distanță. 

Cu 2 etape până la sfârșitul campionatului, Real Betis Sevilla are 7 puncte avans față de Celta Vigo. Echipă la care portarul român Ionuț Radu este titular avea și ea șanse la locul 5, care duce în Liga Campionilor, dar le-a ratat definitiv după înfrângerea de pe teren propriu cu Levante, scor 2-3. Interesant este că Celta a condus de 2 ori, prin golurile lui Ferran Jutgla, însă oaspeții au egalat de fiecare dată, prin Kervin Arriaga și Adrian De La Fuente.  

Roger Brugue a înscris golul victoriei echipei Levante. După acest rezultat, Celta Vigo nu poate încheia campionatul mai sus de locul 6 și va evolua, cel mai probabil, în Liga Europei.
