---
title: "Atenție la documentele false cu antetul BNM: Cetățenii, ținta unei noi scheme de înșelăciune"
url: https://radiomoldova.md/p/76468/atentie-la-documentele-false-cu-antetul-bnm-cetatenii-tinta-unei-noi-scheme-de-inselaciune
published: 2026-05-14T06:44:52Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Atenție la documentele false cu antetul BNM: Cetățenii, ținta unei noi scheme de înșelăciune

> Banca Națională a Moldovei (BNM) denunță tentative de fraudă cibernetică în care identitatea instituției este utilizată abuziv pentru a înșela cetățenii prin mesaje și documente falsificate.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f4b0b751-080b-40a9-b2b5-fc36faf55df4.jpg)

Banca Națională a Moldovei (BNM) denunță tentative de fraudă cibernetică în care identitatea instituției este utilizată abuziv pentru a înșela cetățenii prin mesaje și documente falsificate.

Mesajele transmise prin intermediul aplicațiilor de mesagerie includ elemente vizuale precum sigla BNM și semnături atribuite în mod fals conducerii instituției, iar cetățenilor li se solicită să urmeze anumite instrucțiuni privind presupuse credite, cereri de anulare, transferuri de bani sau alte operațiuni financiare.

„*Banca Națională a Moldovei dezminte categoric autenticitatea acestor mesaje și documente și precizează că acestea nu au fost emise, aprobate sau transmise de instituție. Materialele respective reprezintă o tentativă de fraudă”*, transmite banca centrală.

De asemenea, instituția reiterează faptul că nu contactează niciodată persoanele fizice pentru a solicita date confidențiale ori parole și nici nu intervine în relațiile contractuale de creditare dintre cetățeni și băncile comerciale.

*„BNM nu contactează cetățenii pentru a solicita date personale, parole, coduri de confirmare sau informații bancare; nu cere persoanelor să contracteze credite, să depună cereri de creditare sau să efectueze transferuri pentru anularea unor operațiuni; nu acordă credite persoanelor fizice și nu intervine în relația contractuală dintre cetățeni și instituțiile financiare; nu creează „hat-uri corporative pentru soluționarea unor presupuse cazuri de fraudă; nu desemnează specialiști care să ofere instrucțiuni individuale privind credite, conturi sau plăți”*, precizează banca centrală.

Cetățenii sunt îndemnați să manifeste prudență sporită prin ignorarea linkurilor suspecte și să nu transmită copii ale actelor de identitate sau date bancare către solicitanți necunoscuți.

În cazul recepționării unor astfel de mesaje, se recomandă întreruperea imediată a comunicării și sesizarea de urgență a organelor de drept împreună cu banca de deservire pentru a asigura protecția activelor financiare.

***

Datele Centrului pentru Combaterea Criminalității Cibernetice din cadrul Inspectoratul General al Poliției arată că, în 2024, pe teritoriul R. Moldova au fost înregistrate aproximativ 1.100 de cazuri de escrocherii, în 2025 numărul acestora a depășit cifra de 1.750, iar prejudiciile materiale au crescut de la 130 de milioane la 270 de milioane de lei anul trecut.

**CITIȚI ȘI:**

- [Nouă metodă de înșelăciune în capitală: Escrocii pretind că sunt de la „Apă-Canal” și solicită date personale](https://moldova1.md/p/73885/noua-metoda-de-inselaciune-in-capitala-escrocii-pretind-ca-sunt-de-la-apa-canal-si-solicita-date-personale)

- [Escrocheriile online au provocat un prejudiciu de peste 270 de milioane de lei victimelor din R. Moldova, în 2025](https://moldova1.md/p/74495)

- [Tentativele de fraudă telefonică, în creștere: Sute de cazuri raportate în doar trei zile](https://moldova1.md/p/75009/tentativele-de-frauda-telefonica-in-crestere-sute-de-cazuri-raportate-in-doar-trei-zile)

- [Schema apelurilor false face noi victime în capitală: Doi chișinăuieni au rămas fără 1.5 milioane de lei](https://moldova1.md/p/75985/schema-apelurilor-false-face-noi-victime-in-capitala-doi-chisinauieni-au-ramas-fara-1-5-milioane-de-lei)
