---
title: "Rapid București nu va juca în Liga Conferințelor "
url: https://radiomoldova.md/p/76648/rapid-bucuresti-nu-va-juca-in-liga-conferintelor
published: 2026-05-16T17:00:00Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Rapid București nu va juca în Liga Conferințelor 

> Rapid București a ratat șansa de a prinde barajul de calificare în turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor. În etapa a 9-a a play-off-ului Superligii românești de fotbal, „ alb-vișiniii” au remizat în deplasare cu FC Argeș Pitești, scor 2:2 și nu îi mai pot depăși în clasament pe rivalii de la Dinamo. Partida disputată la Mioveni a fost plină de dramatism. Rapidul a condus cu 2:0, a fost egalat, iar gazdele au ratat un penalty în ultimele secunde de joc.

![gsp.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/89728642-5654-4f84-893a-f40022e1b974.jpg)

*Sursa: gsp.ro*

Rapid București a ratat șansa de a prinde barajul de calificare în turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor. În etapa a 9-a a play-off-ului Superligii românești de fotbal, „ alb-vișiniii” au remizat în deplasare cu FC Argeș Pitești, scor 2:2 și nu îi mai pot depăși în clasament pe rivalii de la Dinamo. Partida disputată la Mioveni a fost plină de dramatism. Rapidul a condus cu 2:0, a fost egalat, iar gazdele au ratat un penalty în ultimele secunde de joc.

Alexandru Pașcanu a deschis scorul în minutul 36 cu o lovitură de cap, profitând de ieșirea neinspirată a portarului Cătălin Straton. După pauză, Daniel Paraschiv a majorat avantajul echipei sale, din pasa lui Tobias Christensen.
 
Piteștenii au avut o revenire senzațională și au restabilit egalitatea. Formația la care internaționalul moldvean Vadim Rață a fost titular, a marcat de două ori prin Adel Bettaieb, în ambele cazuri fiind asistat de Ricardo Matos.  
 
Rapidiștii ar fi putut reveni în avantaj, însă Drilon Hazrollaj a trimis balonul în bară, dar tot FC Argeș au fost mai aproape de victorie. În minutul 87, Kevin Brobbey a marcat superb, dar golul a fost anulat de arbitrajul video, pentru un fault comis la centrul terenului de Ianis Pîrvu asupra lui Elvir Koljić. 

Tensiunea a atins cote maxime în minutul 90+9. Piteștenii au beneficiat de un penalty, dar același Matos a executat slab și portarul Marian Aioani a reținut mingea.
