---
title: "Zeci de muncitori fără acte legale, identificați în urma controalelor pe șantierele din capitală"
url: https://radiomoldova.md/p/76772/zeci-de-muncitori-fara-acte-legale-identificati-in-urma-controalelor-pe-santierele-din-capitala
published: 2026-05-18T16:20:24Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Economic"
source: radiomoldova.md
---

# Zeci de muncitori fără acte legale, identificați în urma controalelor pe șantierele din capitală

> Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) continuă acțiunile de combatere a muncii nedeclarate, iar în urma controalelor inopinate desfășurate săptămâna trecută pe mai multe șantiere de construcții din municipiul Chișinău, inspectorii au depistat 67 de persoane care activau fără contract individual de muncă.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/dc0b938c-17c1-4fd6-9319-ab620e5ffc54.jpg)

Inspectoratul de Stat al Muncii (ISM) continuă acțiunile de combatere a muncii nedeclarate, iar în urma controalelor inopinate desfășurate săptămâna trecută pe mai multe șantiere de construcții din municipiul Chișinău, inspectorii au depistat 67 de persoane care activau fără contract individual de muncă.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/39d24453-5385-45d1-b9e3-7bc8d84c6956.jpg)

*„În săptămâna trecută, inspectorii de muncă din cadrul Inspecției Teritoriale de Muncă Chișinău au efectuat controale inopinate pe mai multe șantiere de construcții din municipiul Chișinău, pentru a verifica respectarea legislației muncii și legalitatea angajării salariaților”*, se arată într-un comunicat al ISM.

În urma verificărilor, inspectorii au identificat 67 de persoane care lucrau fără contract individual de muncă pe șantierele controlate. De asemenea, în perioada 11–15 mai 2026, ITM Chișinău a depistat 80 de persoane care activau fără forme legale de angajare, din totalul celor 2.661 de persoane verificate de inspecțiile teritoriale de muncă din țară.

Toate încălcările constatate au fost documentate, iar angajatorilor le-au fost aplicate măsurile prevăzute de lege, precizează instituția.

Inspectoratul avertizează că munca fără contract individual de muncă îi privează pe angajați de drepturi și garanții esențiale. *„Munca fără contract îi lasă pe angajați fără protecție socială și fără garanții importante, precum salariul declarat oficial, concediul medical, contribuțiile la pensie, asigurarea medicală și condiții sigure de muncă”*, subliniază ISM.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/6506c439-9e26-4673-9343-f2649ebfe583.jpg)

Instituția anunță că va continua verificările și campaniile de informare pentru a reduce fenomenul muncii nedeclarate și pentru a proteja drepturile salariaților.

**CITIȚI ȘI:**

- [În cinci ani, muncitori tineri din R. Moldova ar putea fi mai numeroși peste hotare decât acasă, anticipează experții](https://moldova1.md/p/75215/in-cinci-ani-muncitori-tineri-din-r-moldova-ar-putea-fi-mai-numerosi-peste-hotare-decat-acasa-anticipeaza-expertii)

- [Raportul dintre angajați și pensionari, critic în R. Moldova: 1.1 salariați pentru fiecare bătrân](https://moldova1.md/p/74990/raportul-dintre-angajati-si-pensionari-critic-in-r-moldova-1-1-salariati-pentru-fiecare-batran)

- [Paradoxul pieței muncii: Deficit de angajați, deși avem peste 300 de mii de persoane inactive](https://moldova1.md/p/75048/paradoxul-pietei-muncii-deficit-de-angajati-desi-avem-peste-300-de-mii-de-persoane-inactive)
