---
title: "Ajax Amsterdam și-a salvat sezonul"
url: https://radiomoldova.md/p/77201/ajax-amsterdam-si-a-salvat-sezonul
published: 2026-05-24T19:19:48Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Ajax Amsterdam și-a salvat sezonul

> Ajax Amsterdam și-a salvat sezonul „in extremis”. Formația pregătită de Oscar Garcia a învins pe FC Utrecht la penalty-uri în finala play-off-ului pentru calificarea în Liga Conferințelor.

![ajax.nl](https://storage.radiomoldova.md/images/b53526b3-d051-420a-9936-99819b145b20.jpg)

*Sursa: ajax.nl*

Ajax Amsterdam și-a salvat sezonul „in extremis”. Formația pregătită de Oscar Garcia a învins pe FC Utrecht la penalty-uri în finala play-off-ului pentru calificarea în Liga Conferințelor.

Meciul a avut loc pe teren neutru, la Volendam. Echipele nu au marcat niciun gol în timpul regulamentar, în schimb au făcut-o în prelungiri. Ajax a deschis scorul în minutul 96, prin Davy Klaassen. 

FC Utrecht nu a renunțat la luptă și, în debutul reprizei a doua a timpului suplimentar, a izbutit să egaleze prin mijlocașul olandez cu origini surinamezo-caborverdiene Gjivai Zechiel. S-a ajuns la seria penalty-urilor de departajare, iar eroul ei a fost portarul Ajaxului, Maarten Paes, care a parat două lovituri și a adus victoria echipei lăncierilor din Amsterdam. 

Astfel, Ajax Amsterdam va evolua în Turul 2 preliminar al Ligii Conferințelor UEFA.
