---
title: "Talent, ambiție și perseverență: Ce ascund trofeele copilăriei"
url: https://radiomoldova.md/p/77691/talent-ambitie-si-perseverenta-ce-ascund-trofeele-copilariei
published: 2026-06-01T11:18:56Z
language: ro
author: "Camelia Babeica"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Talent, ambiție și perseverență: Ce ascund trofeele copilăriei

> Pentru unii, copilăria nu înseamnă doar jocuri și voie bună, ci și multă muncă, disciplină și pasiune pentru cunoaștere. David Bordan, elev în clasa a IV-a la Liceul de Arte „Elena Alistar”, cântă la trompetă și la pian, practică dansul și demonstrează că talentul și perseverența merg mână în mână.

[Video](https://www.youtube.com/embed/Jm4Wi5RH7kc)

Pentru unii, copilăria nu înseamnă doar jocuri și voie bună, ci și multă muncă, disciplină și pasiune pentru cunoaștere. David Bordan, elev în clasa a IV-a la Liceul de Arte „Elena Alistar”, cântă la trompetă și la pian, practică dansul și demonstrează că talentul și perseverența merg mână în mână.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/00604f29-ab70-454c-bd29-df9f91ff444e.jpg)

În cazul lui David, studiul instrumentelor de suflat nu este doar o formă de exprimare artistică, ci și o terapie în sensul propriu al cuvântului. Mama l-a înscris la cursuri de trompetă după ce medicii l-au diagnosticat cu astm bronșic. Astfel, și-a descoperit pasiunea.

*„Aceste activități chiar mă ajută. Trompeta și pianul îmi dau curaj, iar dansurile mă fac mai puternic. Când urci pe scenă, la concursuri, foarte mulți oameni se uită la tine”*, menționează elevul.

Pe lângă muzică, David este pasionat și de lectură. Până la vârsta de zece ani, a citit peste 30 de cărți.

*„Îmi place să citesc în limba engleză și cred că este important să o cunoști, mai ales dacă vei dori să mergi în alte țări”*, a punctat elevul.

David își etalează cu mândrie trofeele. Printre primele se numără distincția obținută la concursul „Cangurul Lingvistic la Engleză”, în anul 2023. Mama îi este alături la fiecare pas.

*„Mereu îl încurajez și îi spun că nu premiul este cel mai important, ci participarea și implicarea”*, spune Alina Bordan, mama lui David.

De trei ori pe săptămână, băiatul merge la repetiții. Pe ringul de dans, alături de partenera sa, impresionează prin dinamism și eleganță.

*„David și Anastasia sunt una dintre perechile de la care avem așteptări mari în cadrul competițiilor la care vor reprezenta clubul de dans”*, spune antrenoarea Vitalina Țaranu.

Activitățile extracurriculare contribuie la dezvoltarea armonioasă a copiilor. Un talent cultivat încă din copilărie poate fi transformat într-o carieră de succes.

**CITIȚI ȘI:**

- [De Ziua Copiilor, președinta Maia Sandu le lansează o provocare: Cei mai buni vor fi invitați la Președinție](https://moldova1.md/p/77383/de-ziua-copiilor-presedinta-maia-sandu-le-lanseaza-o-provocare-cei-mai-buni-vor-fi-invitati-la-presedintie)

- [Mai mult timp afară, mai puține ecrane: Cum poate fi stopată „epidemia” de miopie la copii, cauzată de tehnologii și sedentarism](https://moldova1.md/p/73659/mai-mult-timp-afara-mai-putine-ecrane-cum-poate-fi-stopata-epidemia-de-miopie-la-copii-cauzata-de-tehnologii-si-sedentarism)

- [Platformă de 150 de mii de euro pentru elevi: Acces gratuit la resurse educaționale digitale](https://moldova1.md/p/73761/platforma-de-150-de-mii-de-euro-pentru-elevi-acces-gratuit-la-resurse-educationale-digitale)
