---
title: "Atenție la mesajele despre EVO! Autoritățile avertizează asupra unei noi escrocherii "
url: https://radiomoldova.md/p/78199/atentie-la-mesajele-despre-evo-autoritatile-avertizeaza-asupra-unei-noi-escrocherii
published: 2026-06-08T10:46:51Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Atenție la mesajele despre EVO! Autoritățile avertizează asupra unei noi escrocherii 

> Agenția de Guvernare Electronică (AGE) avertizează asupra unei noi tentative de înșelăciune, după ce mai mulți cetățeni au raportat că au primit mesaje telefonice în care sunt informați despre o presupusă conectare la platforma EVO.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/d706098b-5907-4997-8906-2a52e4b306f7.jpg)

Agenția de Guvernare Electronică (AGE) avertizează asupra unei noi tentative de înșelăciune, după ce mai mulți cetățeni au raportat că au primit mesaje telefonice în care sunt informați despre o presupusă conectare la platforma EVO.

În aceste mesaje, destinatarii sunt îndemnați să contacteze un număr de telefon dacă nu au efectuat personal accesarea contului.

Potrivit AGE, mesajele respective nu sunt transmise de instituție și reprezintă o tentativă de fraudă care trebuie raportată pe Platforma Națională de Raportare a Crimelor Cibernetice.

În schema documentată recent, escrocii transmit SMS-uri false despre o presupusă conectare neautorizată la EVO, încercând să creeze un sentiment de urgență. 

Dacă victima apelează numărul indicat, înșelătorii se prezintă drept reprezentanți ai serviciului de sprijin tehnic și încearcă să obțină parole sau alte informații sensibile, sub pretextul rezolvării unei probleme de securitate.

AGE subliniază că accesul la portalul EVO și la serviciile publice digitale disponibile prin intermediul acestuia se realizează exclusiv prin semnătură electronică și portalul guvernamental MPass. 

Instituția precizează că nu solicită cetățenilor să confirme accesul la cont prin apelarea unor numere de telefon și nu transmite astfel de instrucțiuni prin SMS-uri nesecurizate.

Autoritățile recomandă cetățenilor să nu apeleze numerele indicate în astfel de mesaje, să nu divulge date personale, parole sau informații bancare și să nu urmeze instrucțiunile oferite de persoane necunoscute.

Persoanele care suspectează că au fost ținta unei tentative de fraudă sunt îndemnate să sesizeze imediat poliția. De asemenea, astfel de incidente pot fi raportate și operatorilor de telefonie mobilă din Republica Moldova.

În contextul creșterii numărului de fraude prin apeluri și SMS-uri false, portalul EVO a introdus recent mesaje de avertizare și o secțiune specială dedicată informării și raportării tentativelor de fraudă. 

AGE reamintește că toate serviciile publice digitale oficiale și platformele guvernamentale sunt disponibile exclusiv pe domenii care se încheie cu extensia *„.gov.md”* și îi îndeamnă pe cetățeni să manifeste vigilență în fața apelurilor, mesajelor și linkurilor suspecte.

**CITIȚI ȘI:**

- [Escrocherie sub pretextul schimbării contorului electric: O femeie din capitală a rămas fără 923.000 de lei](https://moldova1.md/p/77810/escrocherie-sub-pretextul-schimbarii-contorului-electric-o-femeie-din-capitala-a-ramas-fara-923-000-de-lei)

- [O femeie din Cahul, păgubită cu 780.000 de lei: Peste două milioane au ajuns pe mâna escrocilor într-o singură zi](https://moldova1.md/p/77662/o-femeie-din-cahul-pagubita-cu-780-000-de-lei-peste-doua-milioane-au-ajuns-pe-mana-escrocilor-intr-o-singura-zi)

- [Peste 400 de tentative de escrocherie, prevenite în ultima zi: 14 victime au rămas fără un milion de lei](https://moldova1.md/p/77062/peste-400-de-tentative-de-escrocherie-prevenite-in-ultima-zi-14-victime-au-ramas-fara-un-milion-de-lei)
