---
title: "Ședința Adunării Populare, întreruptă: Deputații a părăsit sala pe fondul disputelor legate de demisia lui Nicolai Ormanji"
url: https://radiomoldova.md/p/78367/sedinta-adunarii-populare-intrerupta-deputatii-a-parasit-sala-pe-fondul-disputelor-legate-de-demisia-lui-nicolai-ormanji
published: 2026-06-10T11:39:03Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Regional"
source: radiomoldova.md
---

# Ședința Adunării Populare, întreruptă: Deputații a părăsit sala pe fondul disputelor legate de demisia lui Nicolai Ormanji

> Examinarea demisiei președintelui interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji, a provocat dispute între deputații de la Comrat în ședința din 10 iunie. Unii au părăsit sala chiar în timpul dezbaterilor, iar întrunirea a fost întreruptă când nu a mai putut fi asigurat cvorumul.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/73330bf5-13d1-47a2-84fc-3b8d6a902f45.jpg)

Examinarea demisiei președintelui interimar al Adunării Populare, Nicolai Ormanji, a provocat dispute între deputații de la Comrat în ședința din 10 iunie. Unii au părăsit sala chiar în timpul dezbaterilor, iar întrunirea a fost întreruptă când nu a mai putut fi asigurat cvorumul.

Adunarea Populară urma să ia act de demisia lui Ormanji, însă includerea subiectului pe ordinea de zi a stârnit controverse. Vicepreședintele Gheorghe Leiciu a insistat pe dezbaterea chestiunii pentru *„a evita blocaje juridice în activitatea instituției”*.

*„Există o cerere de demisie, iar noi suntem obligați să acționăm în consecință. Cine va fi președintele, cine va semna documentele? Eu nu voi semna documente fără o decizie a Adunării Populare – acest lucru este imposibil”*, a declarat Leiciu, citat de Radio Moldova Comrat. 

Doar cinci deputați au susținut demisia, ceilalți au ieșit, pe rând, din sală, iar ca rezultat ședința a fost întreruptă. 

Conform regulamentului, după aprobarea demisiei, deputații au la dispoziție 20 de zile pentru alegerea unui nou președinte al Adunării Populare.

Nicolai Ormanji [a anunțat](https://moldova1.md/p/77475) marți, 2 iunie, că își depune mandatul de președinte interimar al Adunării Populare. Declarația a fost făcută în cadrul unui briefing organizat imediat după eșuarea unei noi ședințe a legislativului de la Comrat. Deputații locali nu au putut aproba documentul de compromis pentru desfășurarea alegerilor în Adunarea Populară, din cauza lipsei de cvorum.

**CITIȚI ȘI:**

- [Președintele interimar al Adunării Populare a Găgăuziei a demisionat: „Am epuizat toate încercările posibile de a organiza alegerile”](https://moldova1.md/p/77475)

- [Criza din Găgăuzia se adâncește: Alegerile rămân blocate, iar demisia lui Ormanji riscă să agraveze situația](https://moldova1.md/p/77758/criza-din-gagauzia-se-adanceste-alegerile-raman-blocate-iar-demisia-lui-ormanji-risca-sa-agraveze-situatia)

- [Doar 13 din 35 de deputați prezenți: Adunarea Populară ratează votul pentru deblocarea alegerilor](https://moldova1.md/p/77456/doar-13-din-35-de-deputati-prezenti-adunarea-populara-rateaza-votul-pentru-deblocarea-alegerilor)
