---
title: "Ambasada SUA la Chișinău a salutat acordul încheiat de autorități cu Centrala de la Cuciurgan"
url: https://radiomoldova.md/p/785/ambasada-sua-la-chisinau-a-salutat-acordul-incheiat-de-autoritati-cu-centrala-de-la-cuciurgan
published: 2022-12-06T18:05:40Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Ambasada SUA la Chișinău a salutat acordul încheiat de autorități cu Centrala de la Cuciurgan

> Acordul autorităților de la Chișinău încheiat cu  Centrala de la Cuciurgan reprezintă un pas important în eforturile Republicii Moldovei de a-și consolida securitatea energetică și de a minimiza creșterea prețurilor pentru consumatori.

Acordul autorităților de la Chișinău încheiat cu  Centrala de la Cuciurgan reprezintă un pas important în eforturile Republicii Moldovei de a-și consolida securitatea energetică și de a minimiza creșterea prețurilor pentru consumatori.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/20e86aee-0d04-4e0b-bbae-9904b5fe322c.jpg)

Acest mesaj a fost transmis de către Ambasadorul Statelor Unite ale Americii la Chișinău, Kent D. Logsdon în discuția telefonică cu vicepremierul Andrei Spînu. Totodată, ambasadorul a promis sprijinul continuu al SUA pentru necesitățile de energie și electricitate ale Republicii Moldova.

Amintim că Întreprinderea de Stat „Energocom” a semnat, sâmbătă, 3 decembrie, contractul de livrare a energiei electrice cu Centrala de la Cuciurgan pentru luna decembrie.

Ulterior, Comisia pentru Situații Excepționale a solicitat Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică  să revadă și să reducă tariful la energia electrică în termen de 3 zile.
