---
title: "Salvatori din mai multe state, implicați în cadrul unui exercițiu internațional în R. Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/78782/salvatori-din-mai-multe-state-implicati-in-cadrul-unui-exercitiu-international-in-r-moldova
published: 2026-06-16T11:01:00Z
language: ro
author: "Nicoleta Borodin"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Salvatori din mai multe state, implicați în cadrul unui exercițiu internațional în R. Moldova

> Echipe specializate din Polonia, Bulgaria, Croația, România și Germania au ajuns în Republica Moldova cu module de intervenție destinate operațiunilor de pompare a apei, salvare și purificare a suprafețelor, în cadrul exercițiului internațional de teren „MD–EU MODEX 2026”, dedicat gestionării consecințelor unor inundații majore.

![Inspectoratul General pentru Situații de Urgență](https://storage.radiomoldova.md/images/36cd8539-2355-45dc-8db8-5374f69d7742.jpg)

*Sursa: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență*

Echipe specializate din Polonia, Bulgaria, Croația, România și Germania au ajuns în Republica Moldova cu module de intervenție destinate operațiunilor de pompare a apei, salvare și purificare a suprafețelor, în cadrul exercițiului internațional de teren *„MD–EU MODEX 2026”*, dedicat gestionării consecințelor unor inundații majore.

Unitățile participante au fost dislocate în mai multe puncte operative, unde vor desfășura intervenții continue, timp de 24 de ore, în condiții simulate de dezastru natural. 

Acțiunile includ operațiuni de pompare a apei, recuperare a victimelor și asigurarea accesului la apă potabilă prin module specializate de purificare.

![Inspectoratul General pentru Situații de Urgență](https://storage.radiomoldova.md/images/f4ea62e4-d828-4e7d-8447-e8457444ed38.jpg)

*Sursa: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență*

Desfășurarea exercițiului este monitorizată și evaluată de experți ai Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene, reuniți anterior într-o ședință de coordonare la Celula de Coordonare din Costești, raionul Ialoveni. 

În cadrul discuțiilor au fost analizate aspecte privind organizarea intervențiilor, coordonarea echipelor și implementarea scenariului operațional.

![Inspectoratul General pentru Situații de Urgență](https://storage.radiomoldova.md/images/f8b8a8ec-709b-4fcc-847a-a29f56d169d0.jpg)

*Sursa: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență*

Una dintre misiunile-cheie ale exercițiului se va desfășura pe 16 iunie, la lacul din Parcul „La Izvor” din municipiul Chișinău, începând cu ora 18:00.

![Inspectoratul General pentru Situații de Urgență](https://storage.radiomoldova.md/images/d6038f7d-15e8-402d-9834-fb61ec29df48.jpg)

*Sursa: Inspectoratul General pentru Situații de Urgență*

Exercițiului internațional *„MD–EU MODEX 2026”* se desfășoară pe teritoriul Republicii Moldova în perioada 15–19 iunie și este organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene.  

Antrenamentul implică șapte echipe internaționale, cu peste 250 de participanți. Pentru desfășurarea activităților, pe teritoriul Republicii Moldova au fost amenajate mai multe puncte de intervenție, inclusiv în municipiul Chișinău și suburbiile acestuia, raionul Ialoveni și raionul Ungheni.

EU MODEX (EU Module Exercises) este un program european de pregătire și antrenament pentru intervenții în caz de dezastre majore, organizat în cadrul Mecanismului de Protecție Civilă al Uniunii Europene (EU Civil Protection Mechanism) și finanțat/coordonat de Comisia Europeană prin DG ECHO.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/90b224e4-3ff6-4687-9359-cd5038ebe0dc.jpg)

**CITIȚI ȘI:**

- [Intervenții IGSU: Pompierii evacuează apa din locuințe și beciuri](https://moldova1.md/p/78295/interventii-igsu-pompierii-evacueaza-apa-din-locuinte-si-beciuri)

- [Incendiu puternic într-un depozit din Chișinău: Peste 40 de de pompieri au intervenit pe parcursul nopții](https://moldova1.md/p/78531/incendiu-puternic-intr-un-depozit-din-chisinau-peste-40-de-de-pompieri-au-intervenit-pe-parcursul-noptii)

- [Coduri galben și portocaliu de scurgeri: Ploile abundente mobilizează drumarii în mai multe raioane](https://moldova1.md/p/78285/coduri-galben-si-portocaliu-de-scurgeri-ploile-abundente-mobilizeaza-drumarii-in-mai-multe-raioane)
