---
title: "Sorana Cîrstea, prestație stabilă la Wimbledon"
url: https://radiomoldova.md/p/80048/sorana-cirstea-prestatie-stabila-la-wimbledon
published: 2026-07-03T10:31:29Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Sorana Cîrstea, prestație stabilă la Wimbledon

> Tenismena Sorana Cîrstea s-a calificat în șaisprezeimile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mareș Șlem al anului, Wimbledon. Românca a eliminat-o din competiție pe australianca Kimberly Birrell.

![as.ro](https://storage.radiomoldova.md/images/38c9053f-42ba-49fe-aa6f-1e0b483dc686.jpg)

*Sursa: as.ro*

Tenismena Sorana Cîrstea s-a calificat în șaisprezeimile de finală ale celui de-al treilea turneu de Mareș Șlem al anului, Wimbledon. Românca a eliminat-o din competiție pe australianca Kimberly Birrell.

Sorana Cîrstea și-a învins adversara fără probleme în 2 seturi cu scorul de 6-3, 6-4 într-o partidă ce a durat o oră și 12 minute. 

Grație acestei victorii, Cîrstea și-a asigurat 185.000 de lire sterline și 130 de puncte în clasamentul WTA. Următoarea sa adversară va fi cehoaica Linda Noskova. Aceasta din urmă a învins-o la rândul său pe columbiana Camila Osorio în 3 seturi cu scorul de 6:3, 4:6, 6:2. 

Cîrstea și Noskova au mai fost adversare de 5 ori, nu mai puțin de 4 partide directe fiind jucate în aces an. 

În Turul 3 la Wimbledon s-a calificat și Elena Rîbakina, favorita numărul 2 a competiției. Reprezentanta Kazahstanului a învins-o net pe Caty McNally din Statele Unite în două seturi, scor 6:1, 6:2. Rîbakina va juca în următoarea fază a turneului cu belgianca Elise Mertens.
