---
title: "„Vikingii\" continuă visul frumos la Campionatul Mondial de fotbal! Norvegia a eliminat din competiție reprezentativa Braziliei "
url: https://radiomoldova.md/p/80195/-vikingii-continua-visul-frumos-la-campionatul-mondial-de-fotbal-norvegia-a-eliminat-din-competitie-reprezentativa-braziliei
published: 2026-07-06T05:03:17Z
language: ro
author: "Radu Galbur"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# „Vikingii" continuă visul frumos la Campionatul Mondial de fotbal! Norvegia a eliminat din competiție reprezentativa Braziliei 

> În partida jucată la New York, Norvegia a învins Brazilia cu scorul de 2:1 și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Sud-americanii au ratat o ocazie uriașă de a înscris, dar Bruno Guimares a ratat un penalty în minutul 14. Nordicii au dat lovitura în ultimul sfert de oră al meciului. Andreas Schjelderup a centrat perfect, iar Erling Haaland a reluat cu capul în plasă și a deschis scorul.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/c93bb5c3-d67b-4d94-896f-4ae91e929216.jpg)

În partida jucată la New York, Norvegia a învins Brazilia cu scorul de 2:1 și s-a calificat în sferturile de finală ale Cupei Mondiale. Sud-americanii au ratat o ocazie uriașă de a înscris, dar Bruno Guimares a ratat un penalty în minutul 14. Nordicii au dat lovitura în ultimul sfert de oră al meciului. Andreas Schjelderup a centrat perfect, iar Erling Haaland a reluat cu capul în plasă și a deschis scorul.

Brazilia a căutat golul egalării, însă în minutul 89 a mai încasat un gol. Același Haaland a primit mingea la marginea careului și a șutat imparabil la colțul lung. Atacantul norvegian a ajuns astfel la 7 goluri marcate la acest turneu final.

În prelungiri, Brazilia a beneficiat de un nou penalty, iar Neymar Junior, intrat pe parcursul reprizei secunde, a înscris și a stabilit scorul final, 2-1. După meci, starul brazilian și-a anunțat retragerea de la echipa națională.

Norgevia va juca în sferturile de finală cu Anglia. Aceasta din urmă, la rândul său, a eliminat una din gazdele turneului final, Mexicul. Englezii s-au impus cu scorul de 3:2. Meciul ce s-a jucat pe celebra arenă Azteca a început cu o oră de întârziere, din cauza unei furtuni. 

Englezii au marcat primul gol al partidei în minutul 37 prin Jude Bellingham. Mijlocașul britanic și-a trecut în cont și golul de 2:0, peste doar două minute. Mexicanii nu au cedat și au redus din handicap până la pauză prin Julián Quiñones. 

În repriza secundă, Anglia a primit o adevărată lovitură. În minutul 54, Jarell Quansah a fost eliminat, după un fault dur asupra lui Gallardo. Decizia a fost luată după ce arbitrul a revăzut faza la monitorul VAR. Chiar și așa, Anglia a mai înscris o dată din penalty prin Hzrry Kane.

Mexicul a redus din nou din handicap peste 9 minute, prin Raul Jimenez, care la fel a înscris din lovitură de pedeapsă de la 11 metri. Gazdele au încercat să marcheze golul care să ducă partida în prelungiri, însă fără succes și Mexicul părăsește competiția.
