---
title: "Arestați pentru prima dată, dar acuzați de fapte grave: Câți copii se află în penitenciarele din R. Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/81478/arestati-pentru-prima-data-dar-acuzati-de-fapte-grave-cati-copii-se-afla-in-penitenciarele-din-r-moldova
published: 2026-07-23T13:00:00Z
language: ro
author: "Liubomir Guțu"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Arestați pentru prima dată, dar acuzați de fapte grave: Câți copii se află în penitenciarele din R. Moldova

> În penitenciarele din R. Moldova se află, în arest preventiv, 19 copii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, toți de sex masculin. Deși majoritatea sunt la prima abatere de la lege, toate infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt clasificate drept grave, deosebit de grave sau chiar excepțional de grave.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/6f427ea0-678d-4443-b0f3-106180d47679.jpg)

În penitenciarele din R. Moldova se află, în arest preventiv, 19 copii cu vârste cuprinse între 15 și 18 ani, toți de sex masculin. Deși majoritatea sunt la prima abatere de la lege, toate infracțiunile pentru care sunt cercetați sunt clasificate drept grave, deosebit de grave sau chiar excepțional de grave.

Cei 19 copii, inclusiv unul străin, își așteptau, în primăvară, sentințele în trei instituții: Penitenciarul nr. 5 din Cahul, Penitenciarul nr. 7 - Rusca din raionul Hâncești și Penitenciarul nr. 10 - Goian din comuna Ciorescu, suburbie a Chișinăului.

Cele mai multe fapte comise vizează infracțiunile împotriva persoanei și atentatele la proprietate – 12 cazuri în total. 

Majoritatea acestora - 11 minori - nu au absolvit gimnaziul, fiind elevi în clasele a VIII-a și IX-a.

Pe parcursul anului curent, 13 minori au fost eliberați din închisori: unul ca urmare a executării integrale a pedepsei, iar celorlalți 12 le-a fost înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură preventivă.

Totodată, până pe 31 martie 2026, în penitenciarele din țară se aflau 16 minori condamnați. Dintre aceștia, 10 sunt la prima condamnare, iar patru se află la a treia condamnare sau chiar mai multe.

Cei mai mulți - șase din ei - sunt condamnați pentru infracțiuni mai puțin grave, urmând patru care au comis infracțiuni excepțional de grave. 

Printre cele mai frecvente infracțiuni se numără omorul, violul, tâlhăria, furtul și jaful.

Șase dintre cei 16 minori condamnați își ispășesc pedepsele pe o durată cuprinsă între 5 și 10 ani, iar alți șase au de executat între un an și trei ani de închisoare. 

Majoritatea minorilor condamnați au vârsta cuprinsă între 17 și 18 ani.

**CITIȚI ȘI:**

- [Minor de 14 ani, condamnat după ce a ucis în bătaie un vârstnic și a transmis crima live pe internet](https://moldova1.md/p/76086/minor-de-14-ani-condamnat-dupa-ce-a-ucis-in-bataie-un-varstnic-si-a-transmis-crima-live-pe-internet)

- [Fraudă de peste 720 de mii de lei, săvârșită cu implicarea unor minori: Grupare de escroci, destructurată la Bălți](https://moldova1.md/p/80199)

- [Minor cu dizabilități, ucis la Edineț: Inculpatul va sta 18 ani în închisoare](https://moldova1.md/p/80837/minor-cu-dizabilitati-ucis-la-edinet-inculpatul-va-sta-18-ani-in-inchisoare)

- [Doi copii, abuzați sexual și filmați de un tânăr de 19 ani. Făptașul, condamnat la închisoare
](https://moldova1.md/p/69544/doi-copii-abuzati-sexual-de-un-tanar-de-19-ani-faptasul-condamnat-la-inchisoare)
