---
title: "Robert Lewandowski a spart gheața în MLS!"
url: https://radiomoldova.md/p/82211/robert-lewandowski-a-spart-gheata-in-mls-
published: 2026-08-02T16:00:00Z
language: ro
author: "Alexandru Rusu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Robert Lewandowski a spart gheața în MLS!

> Robert Lewandowski a spart gheața în Major League Soccer. După ce la debutul oficial, 2:3 cu Inter Miami, precum și în eșecul 1:3 cu New York City a avut prestații sub standardele sale, veteranul polonez a înscris două goluri în meciul Chicago Fire - FC Charlotte, scor 2:1. Atacantul transferat de la FC Barcelona din postură de jucător liber de contract a fost titular în etapa a 18-a și de data aceasta a jucat toate cele 90 de minute.

![MARCA](https://storage.radiomoldova.md/images/a2088885-206f-4a1d-9b40-23d848cc2cc2.jpg)

*Sursa: MARCA*

Robert Lewandowski a spart gheața în Major League Soccer. După ce la debutul oficial, 2:3 cu Inter Miami, precum și în eșecul 1:3 cu New York City a avut prestații sub standardele sale, veteranul polonez a înscris două goluri în meciul Chicago Fire - FC Charlotte, scor 2:1. Atacantul transferat de la FC Barcelona din postură de jucător liber de contract a fost titular în etapa a 18-a și de data aceasta a jucat toate cele 90 de minute.

Lewandowski a marcat în minutul 20, la doar două minute după ce gazdele deschiseseră scorul. 

Cel alintat „Lewa” a șutat plasat, la firul ierbii, de la limita careului de la 16 metri.

Apoi, în minutul 68, Lewandowski a învins portarul advers cu un șut în cros, la capătul unei faze colective frumoase reușite de Chicago Fire. 

După această victorie, franciza din statul Ilinois a urcat pe locul 4 în clasamentul Conferinței de Est, la 11 puncte distanță de liderul Nashville Soccer Club. 

Lionel Messi a jucat primul meci pentru Inter Miami după mai bine de două luni. Superstarul argentinian a fost introdus în repriza secundă a partidei echipei sale în compania grupării Columbus Crew, scor 2:2. 

Inter Miami a preluat rapid conducerea. În minutul 16, uruguayanul Luis Suárez a profitat de o gafă din apărarea oaspeților și de faptul că portarul advers se afla în apropierea liniei careului de 16 metri, marcând printr-un lob spectaculos. 

Avantajul lui Inter Miami nu a durat mult, iar în urma unui atac al lui Columbus Crew din minutul 34, Casemiro și-a trimis mingea în propria poartă. 

În prelungirile primei reprize, același Suárez i-a pasat perfect grecului Noah Allen, care a marcat cu capul golul care avea să stabilească scorul de la pauză, 2:1. 

Spaniolul Brais Mendez a marcat golul egalizator în minutul 84.
