---
title: "Parlamentul se convoacă în sesiune plenară. Ce proiecte de lege figurează pe ordinea de zi"
url: https://radiomoldova.md/p/8223/parlamentul-se-convoaca-in-sesiune-plenara-ce-proiecte-de-lege-figureaza-pe-ordinea-de-zi
published: 2023-03-16T08:43:45Z
language: ro
author: "Carolina Străjescu"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Parlamentul se convoacă în sesiune plenară. Ce proiecte de lege figurează pe ordinea de zi

> Parlamentarii vor dezbate în a doua lectură modificări la mai multe acte normative, printre care Legea privind organizarea judecătorească și Legea cu privire la Procuratură, care prevede că Adunarea Generală a Judecătorilor și Adunarea Generală a Procurorilor ar putea fi convocate și deschise de către ministrul Justiției, în cazul în care expiră mandatul președinților din Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. Tot în a doua lectură, va fi examinat proiectul de lege prin care se propune introducerea sintagmei „limba română” în actele normative.

Parlamentarii vor dezbate în a doua lectură modificări la mai multe acte normative, printre care Legea privind organizarea judecătorească și Legea cu privire la Procuratură, care prevede că Adunarea Generală a Judecătorilor și Adunarea Generală a Procurorilor ar putea fi convocate și deschise de către ministrul Justiției, în cazul în care expiră mandatul președinților din Consiliul Superior al Magistraturii și Consiliul Superior al Procurorilor. Tot în a doua lectură, va fi examinat proiectul de lege prin care se propune introducerea sintagmei „limba română” în actele normative.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/bc3e1788-776a-490f-a89a-470cf6c5d1be.jpg)

Potrivit unui alt proiect de lege inclus pe ordinea de zi, fermierii vor beneficia de subvenții din partea statului. Scopul legii este de a spori competitivitatea sectorului agroindustrial  și dezvoltarea socio-economică a zonelor rurale. Principala sursă de finanțare va fi Fondul național pentru dezvoltarea agriculturii și mediului rural, valoarea căruia, pentru acest an, constituie 1,5 miliarde de lei.
