---
title: "Investigație BBC: Peste 34 de mii de locuințe ale ucrainenilor, în curs de confiscare în teritoriile ocupate de Rusia"
url: https://radiomoldova.md/p/82597/investigatie-bbc-peste-34-de-mii-de-locuinte-ale-ucrainenilor-in-curs-de-confiscare-in-teritoriile-ocupate-de-rusia
published: 2026-08-07T14:34:00Z
language: ro
author: "Dumitru Petruleac"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Investigație BBC: Peste 34 de mii de locuințe ale ucrainenilor, în curs de confiscare în teritoriile ocupate de Rusia

> Peste 34 de mii de case și apartamente aparținând cetățenilor ucraineni au fost confiscate sau sunt pregătite pentru confiscare în teritoriile ocupate de Rusia din Ucraina, potrivit unei investigații realizate de BBC Verify și Serviciul Rus al BBC. Locuințele sunt declarate „fără stăpân” de administrațiile instalate de Rusia și pot ajunge în proprietatea autorităților locale, care ulterior le pot repartiza unor persoane ce dețin pașapoarte rusești.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/8172cb50-6a46-4a6b-9ee7-ae10842c05ac.jpg)

Peste 34 de mii de case și apartamente aparținând cetățenilor ucraineni au fost confiscate sau sunt pregătite pentru confiscare în teritoriile ocupate de Rusia din Ucraina, potrivit unei investigații realizate de BBC Verify și [Serviciul Rus al BBC](https://www.bbc.com/russian/articles/cvg9j02lw1no). Locuințele sunt declarate *„fără stăpân”* de administrațiile instalate de Rusia și pot ajunge în proprietatea autorităților locale, care ulterior le pot repartiza unor persoane ce dețin pașapoarte rusești.

Pentru mii de ucraineni care au fost nevoiți să fugă din calea războiului, pierderea casei nu înseamnă doar pierderea unui imobil. Înseamnă dispariția unui loc construit de-a lungul anilor, a amintirilor de familie și a speranței că, într-o zi, vor putea reveni acasă.

Este și cazul lui Igor Ivaciuk, pastor al unei biserici baptiste din Melitopol, regiunea Zaporojie. În septembrie 2022, după ocuparea orașului de către armata rusă, el a fost nevoit să plece împreună cu familia, în special din cauza problemelor medicale ale soției.

Înainte de plecare, pastorul a încercat să-și protejeze locuința. I-a cerut unui prieten apropiat să se mute în casă și să aibă grijă de proprietate până când situația se va liniști. Dar, după mai bine de doi ani, telefonul primit de la prietenul său i-a schimbat perspectiva.

Un bărbat în uniformă militară a venit să cerceteze cine este proprietarul casei. Acesta a cerut să vadă documentele care confirmau dreptul de proprietate.

*„Am înțeles că, probabil, nu voi mai putea reveni niciodată în casa mea”,* a povestit pastorul pentru BBC.

Câteva luni mai târziu, prietenul său a fost evacuat, iar casa pe care a renovat-o timp de peste 20 de ani a fost inclusă în lista proprietăților considerate *„fără stăpân”*.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5bc21301-7581-49e7-a4c4-dbb5333b0bba.jpg)

Jurnaliștii au analizat registre și anunțuri publicate de administrațiile instalate de Rusia în regiunile ocupate Donețk, Lugansk, Herson și Zaporojie.

Aceștia au identificat 34.002 de locuințe care aparțin cetățenilor ucraineni și care au fost confiscate sau sunt în proces de confiscare.

Cele mai multe au fost identificate în Mariupol, oraș puternic afectat de luptele din 2022. Acolo, BBC a găsit 14.308 locuințe incluse în aceste proceduri. Alte 19.694 de imobile se află în restul teritoriilor ocupate.

BBC precizează că cifrele reprezintă doar cazurile care apar în registre publice. Numărul real al deposedărilor ar putea fi mai mare.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/7d422530-f848-405c-81bb-229eaf267388.jpg)

**Cum funcționează mecanismul confiscării**

După ocuparea unor teritorii ucrainene, Rusia a început introducerea propriului sistem juridic și administrativ. Una dintre măsuri a fost reevaluarea și reînregistrarea proprietăților conform legislației ruse.

Proprietarii sunt obligați să își confirme drepturile asupra locuințelor în sistemul rusesc. În caz contrar, imobilele pot fi declarate *„fără stăpân”* sau *„cu semne de proprietate abandonată”*.

Problema este că mulți dintre proprietarii acestor case se află în alte regiuni ale Ucrainei sau în străinătate și nu pot reveni în teritoriile ocupate. Potrivit BBC, oamenii nu sunt întotdeauna informați direct că locuințele lor sunt vizate. Ei trebuie să verifice singuri listele publicate de administrațiile locale pentru a afla dacă imobilul lor a fost inclus în procedura de confiscare.

Pentru a evita pierderea proprietății, unele persoane trebuie să obțină cetățenia rusă și să revină personal pe teritoriile ocupate într-un termen limitat. Această revenire implică însă riscuri. Persoanele care intră în teritoriile controlate de Rusia pot fi supuse verificărilor de securitate, iar unele cazuri au implicat rețineri sau interogări.

**Moscova spune că proprietarii vor fi despăgubiți**

Ambasada Rusiei la Londra a respins acuzațiile prezentate în investigația BBC. Potrivit reprezentanților diplomatici ruși, măsurile adoptate de autoritățile de ocupație ar avea scopul de a *„reglementa gestionarea proprietăților ai căror proprietari nu pot fi identificați sau contactați”*.

Moscova susține că proprietarii legitimi își pot revendica ulterior drepturile și pot primi compensații. Autoritățile ruse afirmă că programul este necesar pentru a oferi locuințe persoanelor ale căror case au fost distruse în urma războiului.

Totuși, potrivit BBC, aceste locuințe pot fi oferite doar cetățenilor ruși – adică persoanelor care au acceptat să primească pașaportul Federației Ruse.

Experții citați de BBC consideră că politica de confiscare a locuințelor face parte dintr-o strategie mai largă de transformare a teritoriilor ocupate.

Iaroslava Barbieri, cercetătoare la centrul britanic Chatham House, a descris această politică drept o formă de *„inginerie demografică”*. Potrivit acesteia, prin schimbarea proprietarilor și atragerea unor noi locuitori, Rusia încearcă să modifice structura socială și politică a regiunilor ocupate.

*„Scopul este de a face o eventuală reintegrare a acestor teritorii în Ucraina mai dificilă atât politic, cât și practic”*, a declarat cercetătoarea.

Confiscarea proprietăților are loc în paralel cu alte schimbări impuse de autoritățile instalate de Rusia. Potrivit BBC, în teritoriile ocupate au fost redenumite străzi, iar unele denumiri din perioada sovietică au fost restabilite. În școli, folosirea limbii ucrainene a fost limitată, iar instituțiile locale au fost înlocuite cu structuri controlate de Moscova.

**CITIȚI ȘI:**

- [Rusia recrutează prizonieri ucraineni pentru o nouă brigadă de luptă, sfidând Convenția de la Geneva](https://moldova1.md/p/82594/rusia-recruteaza-prizonieri-ucraineni-pentru-o-noua-brigada-de-lupta-sfidand-conventia-de-la-geneva)

- [Сorespondență Dan Alexe | Cum caută Rusia să influențeze viitoarele alegeri din Franța… și să destabilizeze țările UE](https://moldova1.md/p/82582/%D1%81orespondenta-dan-alexe--cum-cauta-rusia-sa-influenteze-viitoarele-alegeri-din-franta-si-sa-destabilizeze-tarile-ue)

- [Atac asupra unei gări din Harkov: Doi angajați au fost uciși, alți opt civili sunt răniți](https://moldova1.md/p/82558/atac-asupra-unei-gari-din-harkov-doi-angajati-au-fost-ucisi-alti-opt-civili-sunt-raniti)
