---
title: "Sofia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei după incidentul cu drona intrată dinspre România"
url: https://radiomoldova.md/p/82696/sofia-l-a-convocat-pe-ambasadorul-ucrainei-dupa-incidentul-cu-drona-intrata-dinspre-romania
published: 2026-08-09T12:34:08Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Sofia l-a convocat pe ambasadorul Ucrainei după incidentul cu drona intrată dinspre România

> Ambasadoarea Ucrainei la Sofia, Olesia Ilașciuk, a fost convocată la Ministerul bulgar de Externe în legătură cu incidentul cu o dronă produs în dimineața zilei de 8 august. Întâlnirea cu șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, va avea loc luni, 10 august.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/c65ee087-5930-4b5f-8c0e-07549f252c32.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Ambasadoarea Ucrainei la Sofia, Olesia Ilașciuk, a fost convocată la Ministerul bulgar de Externe în legătură cu incidentul cu o dronă produs în dimineața zilei de 8 august. Întâlnirea cu șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, va avea loc luni, 10 august.

Ambasadoarea a fost convocată pentru această dată deoarece, la momentul producerii incidentului, ministrul bulgar de Externe nu se afla în țară, relatează publicația The Washington Post, citată de [Astra](https://t.me/astrapress/121691).

[Drona a pătruns în Bulgaria](https://moldova1.md/p/82692/incident-grav-o-drona-cu-material-exploziv-intrata-din-romania-a-explodat-in-bulgaria) dinspre România și a explodat într-un lan de floarea-soarelui, la aproximativ 100 de metri de frontieră și la un kilometru de o stație de comprimare a gazelor a gazoductului Transbalcanic. Nu au fost înregistrate victime sau pagube materiale.

Potrivit unei analize preliminare a fragmentelor, Ministerul bulgar al Apărării consideră că aparatul era o dronă-momeală de tip „Maya”, utilizată pe scară largă de Forțele Armate ale Ucrainei. Atât Ministerul Apărării, cât și șeful Statului Major General al Bulgariei, amiralul Emil Eftimov, au subliniat însă separat că nu există motive pentru a considera că incidentul a fost unul intenționat.

Purtătorul de cuvânt al Ministerului ucrainean de Externe, Gheorghi Tîhîi, a declarat că Kievul se află în contact strâns cu partea bulgară și a subliniat că Forțele de Apărare ale Ucrainei *„nu au trimis în mod deliberat niciun mijloc”* în direcția Bulgariei.

În iunie 2026, Bulgaria a suspendat acordarea de ajutor militar Ucrainei.

**CITIȚI ȘI:**

- [Incident grav: O dronă cu material exploziv, intrată din România, a explodat în Bulgaria](https://moldova1.md/p/82692/incident-grav-o-drona-cu-material-exploziv-intrata-din-romania-a-explodat-in-bulgaria)

- [ACTUALIZARE // Explozie la Crocmaz: Poliția a găsit fragmente ale unei drone de luptă. Nu sunt victime](https://moldova1.md/p/82737/actualizare--explozie-la-crocmaz-politia-a-gasit-fragmente-ale-unei-drone-de-lupta-nu-sunt-victime)

- [O nouă alertă în România: Cetățenii, avertizați că există riscul căderii unor obiecte din spațiul aerian
](https://moldova1.md/p/81697/o-noua-alerta-in-romania-cetatenii-avertizati-ca-exista-riscul-caderii-unor-obiecte-din-spatiul-aerian)

- [A doua dronă a fost doborâtă în spațiul aerian românesc](https://moldova1.md/p/81582/a-doua-drona-a-fost-doborata-in-spatiul-aerian-romanesc)

- [Neutralitate fragilă: R. Moldova, „gazdă” a 60 de drone rusești și iraniene în cei patru ani și jumătate de război. Harta celor mai afectate raioane](https://moldova1.md/p/81940/neutralitate-fragila-r-moldova--gazda-a-60-de-drone-rusesti-si-iraniene-in-cei-patru-ani-si-jumatate-de-razboi-harta-celor-mai-afectate-raioane)
