---
title: "Probleme de lot pentru Luis Enrique înaintea meciului din Supercupa Europei"
url: https://radiomoldova.md/p/82884/probleme-de-lot-pentru-luis-enrique-inaintea-meciului-din-supercupa-europei
published: 2026-08-12T07:00:44Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Probleme de lot pentru Luis Enrique înaintea meciului din Supercupa Europei

> Dilemă pentru antrenorul clubului de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique. Tehnicianul spaniol anunță că are probleme de lot înaintea meciului cu Aston Villa Birmingham din Supercupa Europei. Asta - deoarece multe dintre vedetele echipei au jucat la Mondial, apoi au mers în vacanță și abia recent au revenit la club.

![prensalibre.com](https://storage.radiomoldova.md/images/59fdd256-278c-4d47-b4b4-d9a9da411555.jpg)

*Sursa: prensalibre.com*

Dilemă pentru antrenorul clubului de fotbal Paris Saint-Germain, Luis Enrique. Tehnicianul spaniol anunță că are probleme de lot înaintea meciului cu Aston Villa Birmingham din Supercupa Europei. Asta - deoarece multe dintre vedetele echipei au jucat la Mondial, apoi au mers în vacanță și abia recent au revenit la club.

*„Este o situație ireală. Nu am jucători disponibili. Mulți dintre ei au sosit abia luni. Sunt care au ajuns acum o săptămână. Vorbim despre pregătirea de o finală și este foarte dificil. Nu știu în ce stare sunt mulți dintre jucătorii mei."* a spus Enrique. 

Fotbaliști precum Vitinha, Joao Neves și Nuno Mendes au revenit din vacanță abia acum o săptămână. Totuși, Ousmane Dembele, Desire Doue, Achraf Hakimi și Fabian Ruiz au revenit abia luni. Meciul cu Aston Villa Birmingham promite a fi unul încins. 

*„Aston Villa este un adversar tare. Am jucat cu ei în Liga Campionilor acum 2 ani și acum avem un nou moment important. Dar toate trofeele pe care le-am cucerit sunt în trecut. Acum avem noi obiective și vrem să le atingem."* a spus căpitanul lui PSG, Marquinhos. 

PSG, deținătoarea trofeului Ligii Campionilor, a cucerit în premieră Supercupa UEFA anul trecut, atunci când a învins, doar la penalty-uri, o altă echipă engleză, Tottenham Hotspur,. Aston Villa Birmingham, care în luna mai a câștigat Liga Europei, a mai jucat doar o dată pentru Supercupa Europei. În 1982 Aston Villa a învins-o pe FC Barcelona. 

*„Desigur, este o șansă de a cuceri un trofeu. Este ceea ce își dorește orice profesionist. Dar jucăm cu cea mai bună echipă a Europei, Paris Saint-Germain. Ea este favorită."* a declarat antrenorul echipei Aston Villa, Unai Emery. 

*„Mulți oameni au crezut că cele mai bune vremuri ale echipei noastre s-au terminat acum două sezoane, dar noi am continuat să luptăm. Avem dorință de a cuceri noi trofee, suporterii echipei Aston Villa pot spera la noi performanțe."* a spus fotbalistul John McGinn. 

Meciul Paris Saint-Germain - Aston Villa Birmingham este programat pentru astă-seară și se va juca în orașul austriac Salzburg.
