---
title: "Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/8293/prim-ministrul-romaniei-nicolae-ciuca-va-efectua-o-vizita-oficiala-in-republica-moldova
published: 2023-03-16T16:38:17Z
language: ro
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua o vizită oficială în Republica Moldova

> Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean în cadrul unui briefing, după vizita de lucru efectuată în raionul Drochia, atunci când a fost întrebat despre ajutorul României în procesul negocierilor de aderare a țării noastre la UE.

Prim-ministrul României, Nicolae Ciucă, va efectua săptămâna viitoare o vizită în Republica Moldova. Anunțul a fost făcut de către premierul Dorin Recean în cadrul unui briefing, după vizita de lucru efectuată în raionul Drochia, atunci când a fost întrebat despre ajutorul României în procesul negocierilor de aderare a țării noastre la UE.

![Nicolae Ciucă](https://storage.radiomoldova.md/images/8b840927-ba65-4593-8e3f-d7711c39e35f.jpg)

*Sursa: Nicolae Ciucă*

*„Bucureștiul deja ne ajută și am încrederea că acest ajutor va fi perpetuu. România a fost un susținător fenomenal pentru această primă fază. Deja sunt foarte mulți experți din România care lucrează inclusiv în cabinetul meu, dar și în cabinetul multor ministere, lucrează cu diferite agenții și instituții, la nivel central și la alte nivele. Săptămâna viitoare mă voi bucura foarte mult, premierul Ciucă va fi la Chișinău și respectiv sper că va veni cu vești bune, inclusiv pe zona de expertiză. Vreau să  reamintesc că Bucureștiul ne ajută și cu criza energetică, dezvoltarea comunităților, finanțarea proiectelor la nivel local. Avem această relație privilegiată și noi ne gândim cum să avem reciprocitate în raport cu Bucureștiul”*, a declarat premierul.

Menționăm că este prima vizită oficială a șefului Guvernului de la București la Chișinău, după ce Dorin Recean a preluat mandatul de premier.

Amintim că, pe 1 martie, prim-ministrul Dorin Recean a efectuat o vizită la București, unde omologul său l-a asigurat că România este cel mai sincer și de încredere partener al Republicii Moldova.
