---
title: "Sheriff Tiraspol și-a încheiat evoluțiile în cupele europene în acest sezon"
url: https://radiomoldova.md/p/83033/sheriff-tiraspol-si-a-incheiat-evolutiile-in-cupele-europene-in-acest-sezon
published: 2026-08-14T06:17:00Z
language: ro
author: "Dmitri Ciolacu"
section: "Sport"
source: radiomoldova.md
---

# Sheriff Tiraspol și-a încheiat evoluțiile în cupele europene în acest sezon

> Sheriff a pierdut cu 1-5 meciul cu formația elvețiană FC Saint Gallen din a doua manșă a turului 3 preliminar al Ligii Conferințelor. În primul meci, la Tiraspol, „viespile” pierduseră cu 1-3.

![20min.ch](https://storage.radiomoldova.md/images/08cfb857-7167-4aac-adfe-a9a8a413a6cd.jpg)

*Sursa: 20min.ch*

Sheriff a pierdut cu 1-5 meciul cu formația elvețiană FC Saint Gallen din a doua manșă a turului 3 preliminar al Ligii Conferințelor. În primul meci, la Tiraspol, „viespile” pierduseră cu 1-3.

Gazdele au deschis scorul chiar în primul minut de joc, prin Diego Besio. Sheriff a răspuns prin golul lui Danila Forov, în minutul 9. 

FC Saint Gallen a revenit la conducere până la pauză. Andrin Hunziker a înscris în minutul 36. În repriza secundă, tot el a marcat pentru 3-1, în minutul 59. Diego Besio a trimis încă o dată balonul în plasa porții lui Emil Tîmbur în minutul 76, iar ultimul gol al meciului a fost înscris de Mihailo Stevanovic, în minutul 87. 

Sheriff Tiraspol a pierdut dubla manșă cu scorul general de 2-8.
