---
title: "Profesorii, nemulțumiți de compensațiile anunțate de Guvern: „Lumea nu mai vrea să tolereze”"
url: https://radiomoldova.md/p/83505/profesorii-nemultumiti-de-compensatiile-anuntate-de-guvern--lumea-nu-mai-vrea-sa-tolereze-
published: 2026-08-20T18:28:07Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Profesorii, nemulțumiți de compensațiile anunțate de Guvern: „Lumea nu mai vrea să tolereze”

> Plățile compensatorii propuse ieri de Guvern pentru angajații din educație nu reușesc să înlăture nemulțumirile cadrelor didactice. În timp ce autoritățile le oferă o compensație lunară de 1.000 de lei până la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, reprezentanții sindicatelor și profesorii consideră măsura insuficientă și avertizează că ar putea declanșa o grevă generală.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/59a8af23-98a3-4abb-8709-d94efed50844.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Plățile compensatorii propuse ieri de Guvern pentru angajații din educație nu reușesc să înlăture nemulțumirile cadrelor didactice. În timp ce autoritățile le oferă o compensație lunară de 1.000 de lei până la intrarea în vigoare a noii legi a salarizării, reprezentanții sindicatelor și profesorii consideră măsura insuficientă și avertizează că ar putea declanșa o grevă generală.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/b3224f34-a53d-4f3e-85f3-defaa401d5e3.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Protestul organizat de cadrele didactice pentru a cere majorarea salariilor de la 1 septembrie a fost urmat de reacția autorităților, care au propus o plată unică compensatorie în valoare de 4.000 de lei, oferită în tranșe de 1.000 de lei pe lună până la sfârșitul anului. Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dumitru Ciorici, a precizat la emisiunea „Spațiul Public” de la Radio Moldova că măsura reprezintă o soluție temporară până la aplicarea noii legi a salarizării de la 1 ianuarie.

*„Solicitările profesorilor sunt legitime, dar condițiile economice actuale nu permit implementarea legii salarizării începând cu 1 septembrie. Guvernul vine cu o soluție, o punte: o plată unică pe care o vom oferi pentru toți angajații din sectorul bugetar. Pentru cadrele didactice vom avea o plată de 4.000 de lei — câte 1.000 de lei pe lună în acest an, iar pentru personalul tehnic și muncitori va exista o plată de 2.000 de lei. Oamenii vor primi net aceste sume”*, a menționat Dumitru Ciorici.  

De cealaltă parte, reprezentanții sindicatelor și cadrele didactice susțin că aceste plăți nu acoperă inflația și nu vor face profesia mai atractivă pentru tineri. Președinta Centrului Sindical Hâncești din Domeniul Educației și Științei, Ana Cimpoieșu, a menționat că pentru a opri exodul din sistem, un salariu de bază în educație ar trebui să înceapă de la 20.000 de lei.

*„Profesia nu va deveni mai atractivă în urma acestor compensări și nici în urma majorărilor de la 1 ianuarie, de 10-15%, care nu sunt atât de substanțiale pentru a atrage tinerii în sistem. Ca să atragem tinerii, trebuie să le oferim un salariu competitiv. De la 20.000 de lei ar trebui să fie salariul unui cadru didactic pentru ca acesta să vină și să rămână în școală.”*

Problema veniturilor mici este și mai acută în cazul personalului auxiliar, în special al bucătarilor și muncitorilor din grădinițe, care ridică salarii lunare de  4-5 mii de lei. Șeful adjunct al Direcției Generale Educație, Tineret și Sport din Chișinău, Andrei Pavaloi, atrage atenția că aceste venituri mici au generat un deficit de personal, municipalitatea va începe noul an școlar cu o lipsă de cadre.

*„Personalul de la blocul alimentar care are o muncă enorm de grea, vin de la orele 5:30-6:00 și activează până seara, au un salariu de 4.000 - 5.000 de lei. Cam ce ar salva această 1.000 de lei situația? În luna septembrie, în instituțiile de învățământ din municipiul Chișinău este o lipsă de aproximativ 400 de cadre didactice”*, afirmă Pavaloi.

Profesoara de istorie la Liceul Teoretic „Ion Vatamanu” din orașul Strășeni, Tatiana Celeev a menționat că sprijinul financiar anunțat este insuficient pentru a acoperi cheltuielile zilnice ale cadrelor didactice, iar profesorii sunt pregătiți să recurgă la măsuri mai drastice.

*„Lumea nu mai vrea să tolereze condițiile la care am ajuns. Compensația de 1.000 de lei lunar este foarte mică. Noi ne-am așteptat să ne majoreze salariile așa cum au promis, aceasta fiind revendicarea noastră principală. Mă aștept ca lumea să vrea să ieșim la grevă generală, fiindcă nu se mai poate de tolerat această atitudine.”*

Precizăm că miercuri, premierul Vasile Tofan a anunțat că din octombrie, angajații din sectorul bugetar cu un salariu brut mai mic de 20 de mii de lei lunar vor primi plăți unice între 2000 și 4000 de lei. Aceasta este soluția identificată de Guvern pentru a compensa amânarea legii salarizării, care va intra în vigoare la 1 ianuarie 2027, și nu în septembrie, așa cum era preconizat inițial. Din anul viitor fondul de salarizarea va fi majorat de la 33 de miliarde, la peste 38 de miliarde de lei. Salariile în sectorul bugetar vor crește, în medie, cu 5 până la 20 la sută, în funcție de domeniu.


**Autor: Diana Nacu**

**CITIȚI ȘI:**

- [Discuții la Ministerul Finanțelor despre viitoarea Lege a salarizării: Sindicatele acceptă 24 de zile de concediu, dar pun o condiție](https://moldova1.md/p/82024/discutii-la-ministerul-finantelor-despre-viitoarea-lege-a-salarizarii-sindicatele-accepta-24-de-zile-de-concediu-dar-pun-o-conditie)

- [Sindicatele propun eliminarea perioadei de probă pentru tinerii specialiști și concedii mai lungi în funcție de vechime](https://moldova1.md/p/83626/sindicatele-propun-eliminarea-perioadei-de-proba-pentru-tinerii-specialisti-si-concedii-mai-lungi-in-functie-de-vechime)

- [Discuții la Ministerul Finanțelor despre viitoarea Lege a salarizării: Sindicatele acceptă 24 de zile de concediu, dar pun o condiție](https://moldova1.md/p/82024/discutii-la-ministerul-finantelor-despre-viitoarea-lege-a-salarizarii-sindicatele-accepta-24-de-zile-de-concediu-dar-pun-o-conditie)

- [În câte zile va putea fi concediat un angajat: Patronatele și sindicatele, discuții aprinse vizavi de modificarea Codului Muncii](https://moldova1.md/p/81841/in-cate-zile-va-putea-fi-concediat-un-angajat-patronatele-si-sindicatele-discutii-aprinse-vizavi-de-modificarea-codului-muncii)

- [Sindicatele cer majorarea salariului minim la 8.700 de lei. Guvernul: Negocierile vor începe în toamnă](https://moldova1.md/p/81364/sindicatele-cer-majorarea-salariului-minim-la-8-700-de-lei-guvernul-negocierile-vor-incepe-in-toamna)

- [Majorări salariale pentru profesori, de la 1 septembrie? Perciun: „Așteptarea este să existe o compensare financiară”](https://moldova1.md/p/81457/majorari-salariale-pentru-profesori-de-la-1-septembrie-perciun--asteptarea-este-sa-existe-o-compensare-financiara-)
