---
title: "Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință de la Kiev: „Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă”"
url: https://radiomoldova.md/p/83719/maia-sandu-la-reuniunea-coalitiei-de-vointa-de-la-kiev--este-greu-de-imaginat-o-moldova-libera-fara-o-ucraina-libera-
published: 2026-08-24T16:49:15Z
language: ro
author: "Liubomir Guțu"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Maia Sandu, la reuniunea Coaliției de Voință de la Kiev: „Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă”

> Președinta Maia Sandu a cerut consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei în cadrul reuniunii liderilor Coaliției de Voință, desfășurată pe 24 august la Kiev. Șefa statului a subliniat că întărirea scutului aerian ucrainean protejează direct și spațiul aerian al Republicii Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/7cc9eec4-37ba-4818-856f-3bcdb99551b9.jpg)

Președinta Maia Sandu a cerut consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei în cadrul reuniunii liderilor Coaliției de Voință, desfășurată pe 24 august la Kiev. Șefa statului a subliniat că întărirea scutului aerian ucrainean protejează direct și spațiul aerian al Republicii Moldova.

„*Aceasta ar însemna un cer mai sigur și deasupra Republicii Moldova. Din 2022 am înregistrat aproape 60 de violări ale spațiului nostru aerian, iar anul acesta numărul lor a crescut substanțial. Fiecare dronă doborâtă de Ucraina înseamnă și un pericol mai mic pentru satele noastre*”, a declarat președinta.

Șefa statului a participat la festivitățile organizate în capitala ucraineană cu prilejul împlinirii a 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei, alături de președintele Volodimir Zelenski.

Maia Sandu a adus un omagiu poporului ucrainean pentru rezistența manifestată de la declanșarea invaziei ruse la scară largă în 2022, evidențiind efortul continuu al societății civile, al cadrelor medicale, profesorilor și inginerilor din țara vecină.

„*Ucrainenii își sărbătoresc independența și, în aceeași zi, își plâng morții. Niciun popor din Europa nu plătește astăzi un preț mai mare pentru libertatea sa. Ucraina luptă, Ucraina rezistă și, în același timp, inovează. De peste patru ani, soldații, inginerii, salvatorii, medicii și profesorii ucraineni țin țara lor vie sub bombardamente*”, a menționat Maia Sandu.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/5d963ff7-1bb9-452b-bf1f-10ccf3156022.jpg)

***
Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, [a fost decorată](https://moldova1.md/p/83819/maia-sandu-decorata-la-kiev-cu-una-dintre-cele-mai-inalte-distinctii-ale-ucrainei--o-primesc-in-numele-oamenilor-din-r-moldova-) luni, 24 august, la Kiev, cu Ordinul Cneaghinei Olga, clasa I, una dintre cele mai înalte distincții ale Ucrainei, în cadrul manifestărilor dedicate celei de-a 35-a aniversări a independenței statului vecin.

Ordinul Cneaghinei Olga este o distincție de stat ucraineană instituită în 1997 și acordată femeilor pentru merite deosebite în activitatea de stat, civică, științifică, educațională, culturală, caritabilă și în alte domenii ale vieții publice.

În cadrul aceleaiși vizite, Maia Sandu i-a conferit președintelui ucrainean Volodimir Zelenski „*Ordinul Republicii*”, cea mai înaltă distincție a R. Moldova, pentru „*contribuția excepțională la apărarea păcii și libertății pe continentul european*”.

***

De Ziua Independenței, la Kiev a venit premierul britanic Andy Burnham, premierul Luxemburgului, Luc Frieden, și președintele Estoniei, Alar Karis.

Premierul britanic Andy Burnham se află la Kiev în cadrul primei sale vizite externe de la preluarea mandatului. Cu această ocazie, Londra a anunțat că va permite companiei europene de apărare MBDA să transmită Ucrainei licența de producere a rachetei cu rază lungă de acțiune SCALP, versiunea franceză a rachetei britanice Storm Shadow.

Franța și Ucraina intenționează să creeze pe teritoriul ucrainean linii de asamblare pentru aceste rachete. Transferul tehnologiilor și al informațiilor tehnice ar urma să faciliteze producția acestora direct în Ucraina.

**CITIȚI ȘI:**

- [Lideri europeni, la Kiev de Ziua Independenței Ucrainei: Securitatea Ucrainei este securitatea întregii Europe](https://moldova1.md/p/83808/lideri-europeni-la-kiev-de-ziua-independentei-ucrainei-securitatea-ucrainei-este-securitatea-intregii-europe)

- [Mesaj de Ziua Drapelului ucrainean: Kievul nu va ceda, iar Occidentul promite sprijin până la înfrângerea Rusiei](https://moldova1.md/p/83776/mesaj-de-ziua-drapelului-ucrainean-kievul-nu-va-ceda-iar-occidentul-promite-sprijin-pana-la-infrangerea-rusiei)

- [Ucraina celebrează 35 de ani de independență, pentru a cincea oară în condiții de război](https://moldova1.md/p/83779/ucraina-celebreaza-35-de-ani-de-independenta-pentru-a-cincea-oara-in-conditii-de-razboi)

- [Maia Sandu, decorată la Kiev cu una dintre cele mai înalte distincții ale Ucrainei: „O primesc în numele oamenilor din R. Moldova”](https://moldova1.md/p/83819/maia-sandu-decorata-la-kiev-cu-una-dintre-cele-mai-inalte-distinctii-ale-ucrainei--o-primesc-in-numele-oamenilor-din-r-moldova-)
