---
title: "Revista presei | Maia Sandu la Kiev: Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă"
url: https://radiomoldova.md/p/83736/revista-presei--maia-sandu-la-kiev-este-greu-de-imaginat-o-moldova-libera-fara-o-ucraina-libera
published: 2026-08-25T05:42:00Z
language: ro
author: "Lidia Petrenco"
section: "Revista presei"
source: radiomoldova.md
---

# Revista presei | Maia Sandu la Kiev: Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă

> Presa națională scoate în prim-plan mesajul transmis de președinta Maia Sandu în cadrul vizitei efectuate luni la Kiev, cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Mass-media are în vizor și ședințele de judecată care vizează mai multe dosare de rezonanță. Numeroase publicații semnalează între timp că o insectă dăunătoare pentru agricultură, originară din China, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/a81ce520-481f-4f03-b19b-a0659bbb71c2.jpg)

Presa națională scoate în prim-plan mesajul transmis de președinta Maia Sandu în cadrul vizitei efectuate luni la Kiev, cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Mass-media are în vizor și ședințele de judecată care vizează mai multe dosare de rezonanță. Numeroase publicații semnalează între timp că o insectă dăunătoare pentru agricultură, originară din China, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova.

Este greu de imaginat o Moldovă liberă fără o Ucraină liberă – mai multe publicații naționale, între care [Deschide.md](https://deschide.md/articole/maia-sandu-la-reuniunea-liderilor-coalitiei-de-vointa-este-greu-de-imaginat-o-moldova-libera-fara-o-ucraina-libera), o citează pe președinta Maia Sandu, invitată la Kiev cu ocazia celor 35 de ani de la proclamarea independenței Ucrainei. Președinta R.Moldova, Maia Sandu, a pledat la Kiev, în cadrul reuniunii liderilor Coaliției de Voință, pentru consolidarea apărării antiaeriene a Ucrainei ceea ce înseamnă un cer mai sigur și deasupra R.Moldova, scrie [RFI](https://www.rfi.fr/ro/republica-moldova/20260824-pre%C8%99edinta-sandu-pledeaz%C4%83-pentru-consolidarea-ap%C4%83r%C4%83rii-antiaeriene-a-ucrainei-un-cer-mai-sigur-%C8%99i-deasupra-r-moldova).  Șefa statului a punctat în context că „din 2022 au fost înregistrate aproape 60 de violări ale spațiului nostru aerian, iar anul acesta numărul lor a crescut substanțial. (...) Le doresc ucrainenilor ca următoarea aniversare să fie celebrată pe timp de pace”, a conchis Maia Sandu, citată de numeroase instituții media. [TVR Moldova](https://tvrmoldova.md/article/137dbf34773488f6/maia-sandu-decorata-la-kyiv-cu-una-dintre-cele-mai-inalte-distinctii-ale-ucrainei.html) notează că Maia Sandu, a primit luni, la Kyiv, Ordinul Cneaghinei Olga [gradul I], una dintre cele mai înalte distincții de stat ale Ucrainei.

Iar [Newsmaker](https://newsmaker.md/ro/surse-newsmaker-nicu%c8%99or-dan-%c8%99i-vladimir-zelenski-a%c8%99tepta%c8%9bi-la-chi%c8%99in%c4%83u-de-ziua-independen%c8%9bei-republicii-moldova) scrie că Președintele României, Nicușor Dan, și președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, vor efectua o vizită la Chișinău joi, 27 august, cu ocazia Zilei Independenței Republicii Moldova. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de surse apropiate subiectului. De Ziua Independenței Republicii Moldova în capitală vor avea loc mai multe evenimente, inclusiv o paradă militară și un concert, amintește publicația. 

Alertă falsă la Curtea de Apel Centru, în ziua ședinței din dosarul lui Plahotniuc, titează [TV8](https://tv8.md/2026/08/24/video-alerta-falsa-la-curtea-de-apel-centru-in-ziua-sedintei-din-dosarul-lui-plahotniuc-examinarea-cauzei-amanata/307866). Totuși,  alerta declanșată în ziua în care era programată ședința de judecată în apel în dosarul penal al lui Vladimir Plahotniuc, s-a dovedit a fi falsă, precizează postul de televiziune. După ce ședința a fost inițial amânată pentru ora 16:00, examinarea dosarului a fost amânată din nou, pentru miercuri, mai scrie TV8. 

Portalul [Anticorupție](https://anticoruptie.md/ro/post_show/dosare/dosarul-kuliok-zinaida-greceanii-audiata-azi-ca-martor-al-apararii-lui-igor-dodon) transmite că fosta președintă a Parlamentului, Zinaida Greceanîi, a fost audiată luni ca martor al apărării în dosarul „Kuliok” („Sacoșa neagră”), în care fostul șef al statului și liderul PSRM, Igor Dodon, este judecat pentru corupere pasivă și finanțare ilegală a partidului. Ședința de la Curtea Supremă de Justiție a avut loc la trei zile după cea de vineri, când au fost audiați experții care au examinat înregistrările video din sediul fostului PDM, în care apar Vladimir Plahotniuc și Igor Dodon. Prezent înainte de ședința Parlamentului de luni, Igor Dodon a declarat că va depune mărturii abia după finalizarea examinării probelor. 

Întârzierea semnificativă a lucrărilor de construcție a stației electrice Chișinău, care a dus la o nouă amânare a dării în folosință a liniei electrice aeriene Vulcănești–Chișinău, nu este singura problemă majoră pentru Ministerul Energiei, întreprinderea de stat Moldelectrica și Cabinetul de Miniștri, constată [Veridica](https://www.veridica.md/opinii/linia-electrica-vulcanesti-chisinau-de-la-milioane-ratate-la-proiecte-nerealizate). Doi membri ai Guvernului: ministra Finanțelor, Victoria Belous, și ministrul Energiei, Dorin Junghietu, au anunțat că tergiversarea lucrărilor la linia electrică Vulcănești–Chișinău a amânat debursarea unei noi tranșe din Planul de creștere pentru Republica Moldova, finanțat de Uniunea Europeană, atrage atenția autorul articolului. Totuși, amânarea nu înseamnă pierderea definitivă a banilor: „Acești bani din fondul de creștere reprezintă o tranșă care va fi livrată Republicii Moldova. Ei vor ajunge în bugetul țării după ce se va confirma că această linie este gata. Faptul că linia a suferit anumite întârzieri până în acest moment nu anulează posibilitatea ca banii să ajungă în bugetul statului”, a declarat Dorin Junghietu în cadrul unei emisiuni la postul [Realitatea](https://www.youtube.com/watch?v=-kbB6snS3OI).

[Moldova 1 ](https://moldova1.md/p/83832/investitii-de-aproape-6-milioane-de-euro-pentru-gestionarea-deseurilor-in-raioanele-nisporeni-ungheni-si-calarasi)relatează că raioanele Nisporeni, Ungheni și Călărași vor beneficia de o nouă infrastructură de gestionare a deșeurilor, în urma unui contract de 3.2 milioane de euro, echivalentul a 64 de milioane de lei, semnat luni, 24 august. Acordul prevede construcția a două stații de transfer în localitățile Nișcani și Călărași, lucrările urmând să fie finalizate în următoarele 16 luni. Ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a punctat  într-o conferință de presă, că aceste stații nu vor servi drept poligoane de depozitare sau gunoiști pe termen lung - deșeurile colectate separat din gospodării vor fi aduse, descărcate, compactate și transferate în containere de mare capacitate, de unde vor fi redirecționate spre centrul regional de management. Postul public de televiziune notează că în aceeași zi, autoritățile au semnat un al doilea contract, care vizează achiziționarea echipamentelor necesare pentru colectarea separată și transportul deșeurilor în cele trei raioane. Este vorba despre 100.000 de pubele destinate deșeurilor reziduale și reciclabile, 3.000 de containere de dimensiuni mari, 1.000 de containere pentru colectarea sticlei și 40 de containere metalice pentru deșeurile provenite din construcții.

Presa semnalează între timp că o insectă dăunătoare pentru agricultură, originară din China, a fost depistată pentru prima dată în Republica Moldova. Potrivit [IPN](https://ipn.md/o-insecta-daunatoare-pentru-agricultura-depistata-pentru-prima-data-in-republica-moldova/) este vorba despre Lycorma delicatula, cunoscută ca „molia pătată”, identificată într-o zonă industrială din municipiul Chișinău. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, focarul a fost depistat într-o zonă cu cenușar, o plantă din flora forestieră spontană. Originară din Asia, insecta atacă peste 70 de specii de plante, având ca gazdă preferată cenușarul, dar provocând daune severe viței-de-vie, pomilor fructiferi și arborilor forestieri. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a intervenit de urgență pentru izolarea și eradicarea focarului. Orice suspiciune privind prezența insectei trebuie raportată autorităților, cu fotografii și indicarea exactă a locului, atrage atenția IPN.
