---
title: "Maia Sandu și Vasile Tofan, mesaje de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”"
url: https://radiomoldova.md/p/83882/maia-sandu-si-vasile-tofan-mesaje-de-ziua-independentei--lucrurile-mari-le-putem-face-doar-impreuna-
published: 2026-08-27T06:16:46Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Politic"
source: radiomoldova.md
---

# Maia Sandu și Vasile Tofan, mesaje de Ziua Independenței: „Lucrurile mari le putem face doar împreună”

> Dacă generația Renașterii Naționale și-a îndeplinit misiunea istorică de a cuceri libertatea și independența, responsabilitatea cetățenilor de astăzi este să dezvolte și să consolideze statul, a transmis președinta Maia Sandu cu ocazia aniversării a 35-a de la proclamarea independenței. Totodată, premierul Vasile Tofan a îndemnat cetățenii R. Moldova, prin intermediul unui interviu oferit postului Radio Moldova, să nu-și piardă speranța, în pofida provocărilor.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/e59218a7-35aa-4c8d-aa72-b4ab8069729a.jpg)

Dacă generația Renașterii Naționale și-a îndeplinit misiunea istorică de a cuceri libertatea și independența, responsabilitatea cetățenilor de astăzi este să dezvolte și să consolideze statul, a transmis președinta Maia Sandu cu ocazia aniversării a 35-a de la proclamarea independenței. Totodată, premierul Vasile Tofan a îndemnat cetățenii R. Moldova, prin intermediul unui interviu oferit postului [Radio Moldova](https://radiomoldova.md/), să nu-și piardă speranța, în pofida provocărilor.

În mesajul său din 27 august, președinta Maia Sandu a evocat sacrificiile generației Renașterii Naționale.

*„Ei și-au făcut datoria - au creat un stat independent. Noi avem datoria să-l creștem*”, a subliniat șefa statului.

În același timp, Maia Sandu a atras atenția asupra provocărilor cu care se confruntă astăzi Republica Moldova. Șefa statului a menționat propaganda menită să provoace dezbinare și neîncredere, prezența ilegală a armatei ruse, dronele care pun în pericol pacea, precum și banii murdari utilizați pentru a slăbi statul din interior.

În fața acestor riscuri, președinta a îndemnat cetățenii să-și păstreze încrederea în propriul stat.

„*Faptul că avem încă multe probleme de rezolvat nu anulează progresul făcut de Moldova și de oamenii săi*”, a afirmat președinta.

Maia Sandu a vorbit și despre rolul independenței în unitatea unei societăți diverse, subliniind că oamenii pot avea vârste, profesii, limbi vorbite sau viziuni politice diferite, fără ca acest lucru să afecteze obiectivul comun al țării.

*„Independența nu înseamnă să fim la fel, independența nu ne cere să fim identici, ci să fim liberi împreună. Direcția noastră este comună - spre Uniunea Europeană. Pentru că acolo identitatea se respectă, nu se controlează*”, a declarat Maia Sandu.

***

**Maia Sandu**: „***Republica Moldova este ceea ce suntem noi: ce suntem la lucru, ce suntem în familie, ce suntem pe ulițele satului, chiar și ce suntem pe internet. Să fim peste tot așa cum vrem să fie Republica Moldova. Vă mulțumesc că sunteți liberi, pentru că atât timp cât voi veți fi liberi, Republica Moldova va fi liberă. Lucrurile mici și le face singur fiecare pentru familia lui. Lucrurile mari le putem face doar împreună”.***

***

**Vasile Tofan: „Îmi doresc ca lumea să trăiască mai bine”**

Republica Moldova are acum mai multe oportunități odată cu apropierea de Uniunea Europeană, a subliniat premierul Vasile Tofan într-un interviu acordat postului Radio Moldova în dimineața zilei de 27 august.

*„Mă bucur că mulți moldoveni revin acasă. Mulți tineri care au învățat [peste hotare] semnalează interesul de a reveni. Celor care se mai gândesc vreau să le spun că Moldova va face cu siguranță acest pas către UE. Sperăm și credem că vom semna acel tratat de aderare în 2028 și vom adera la UE în scurt timp după”*, a punctat premierul, la postul național de radio.

Tofan a recunoscut că funcția de prim-ministru presupune o responsabilitate deosebită și o presiune considerabilă, dar a subliniat că își dorește ca schimbările din țară să fie resimțite direct în viața de zi cu zi a cetățenilor. Premierul a apreciat caracterul muncitor al moldovenilor și a pledat pentru o viață mai bună pentru populație.

*„Îmi doresc ca lumea să trăiască mai bine și viața de zi cu zi să corespundă valorilor pe care le avem. Suntem un popor foarte bun, foarte cald, foarte muncitor și chiar cred că merităm mai mult”*, a declarat Vasile Tofan.

Premierul a admis că ritmul schimbărilor poate fi dificil pentru unele familii, însă i-a îndemnat pe cetățeni să nu-și piardă speranța și să privească și partea pozitivă a evoluțiilor din ultimii 35 de ani. Șeful Executivului a accentuat faptul că moldovenii trăiesc astăzi într-un stat liber, în care pot să călătorească, să aleagă și să decidă pentru propriul viitor.

*„Înțeleg că este greu, că multe familii nu reușesc să țină pasul cu tot ceea ce se schimbă, dar e foarte important să nu ne pierdem speranța, să credem într-o viață mai bună și să fim mândri de ceea ce am reușit în acești 35 de ani”*, a îndemnat premierul.

***

**Vasile Tofan**: „***Oricât de greu ar fi în viața de zi cu zi, este important să vedem și partea bună a lucrurilor, să nu ne pierdem speranța, să lucrăm toți împreună și, în primul rând, Guvernul să lucreze pentru a se ridica la așteptările oamenilor. Felicit cetățenii cu ocazia Zilei Independenței – acea independență care ne unește”***.

**CITIȚI ȘI:**

- [„Independența nu a căzut din pod”: Culisele scrierii și votării „actului de naștere” al R. Moldova, la 35 de ani distanță](https://moldova1.md/p/84032/-independenta-nu-a-cazut-din-pod--culisele-scrierii-si-votarii-actului-de-nastere-al-r-moldova-la-35-de-ani-distanta)

- [INFOGRAFIC | 38 de demnitari în 35 de ani de independență: Cine sunt și cât au durat mandatele președinților, spicherilor și premierilor R. Moldova](https://moldova1.md/p/83982/infografic--38-de-demnitari-in-35-de-ani-de-independenta-cine-sunt-si-cat-au-durat-mandatele-presedintilor-spicherilor-si-premierilor-r-moldova)

- [CAMPANIE MOLDOVA 1 | „35 de ani de independență”: 2021 - anul în care R. Moldova și-a schimbat decisiv configurația politică](https://moldova1.md/p/83704/campanie-moldova-1--35-de-ani-de-independenta--2021--anul-in-care-r-moldova-si-a-schimbat-decisiv-configuratia-politica)

- [Parlamentul lansează campania „Sunt Generația Moldova 35” pentru tinerii născuți în anul Independenței](https://moldova1.md/p/81982/parlamentul-lanseaza-campania-sunt-generatia-moldova-35-pentru-tinerii-nascuti-in-anul-independentei)

- [Investiții în modernizarea satelor și orașelor: 87 de proiecte de dezvoltare regională, selectate de autorități](https://radiomoldova.md/p/57244)

- [Vălcineț, satul care l-a văzut crescând pe premier: „Sperăm să facă lucruri bune”, spun localnicii](https://moldova1.md/p/81385/valcinet-satul-care-l-a-vazut-crescand-pe-premier--speram-sa-faca-lucruri-bune--spun-localnicii)
