---
title: "Accident rutier în raionul Glodeni, cu implicarea unui microbuz. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale"
url: https://radiomoldova.md/p/84843/accident-rutier-in-raionul-glodeni-cu-implicarea-unui-microbuz-cinci-persoane-au-avut-nevoie-de-ingrijiri-medicale
published: 2026-09-11T06:00:00Z
language: ro
author: "Ana Cebotari"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Accident rutier în raionul Glodeni, cu implicarea unui microbuz. Cinci persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale

> Cinci persoane au fost rănite în dimineața zilei de 11 septembrie, după ce microbuzul în care se aflau a derapat de pe carosabil. Accidentul a avut loc pe șoseaua din apropierea satului Stârcea, raionul Glodeni.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/abaaf0ba-9e82-427d-8afd-ea4c8b93fc8c.jpg)

Cinci persoane au fost rănite în dimineața zilei de 11 septembrie, după ce microbuzul în care se aflau a derapat de pe carosabil. Accidentul a avut loc pe șoseaua din apropierea satului Stârcea, raionul Glodeni.

Inspectoratul General al Poliției informează că în microbuzul implicat în accident se aflau 20 de pasageri, număr care depășea capacitatea prevăzută pentru acest vehicul.

Potrivit informațiilor preliminare, patru dintre aceștia au suferit traumatisme și au fost transportați la spital. 

O altă persoană a primit asistență medicală la fața locului.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/17b1a791-8c46-4779-8491-c124465c27f5.jpg)

Conducătorul auto, în vârstă de 47 de ani, a fost testat alcoolscopic, rezultatul fiind negativ.

Poliția documentează cazul pentru stabilirea tuturor circumstanțelor producerii accidentului.

Oamenii legii le recomandă șoferilor să respecte regulile de circulație, să adapteze viteza la condițiile de drum și să nu transporte mai mulți pasageri decât numărul de locuri prevăzut pentru vehiculul pe care-l conduc.
