---
title: "Promo-LEX denunță implicarea elevilor transnistreni în programe rusești de „educație patriotică”"
url: https://radiomoldova.md/p/85044/promo-lex-denunta-implicarea-elevilor-transnistreni-in-programe-rusesti-de-educatie-patriotica-
published: 2026-09-14T12:25:00Z
language: ro
author: "Iulian Fanaru"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# Promo-LEX denunță implicarea elevilor transnistreni în programe rusești de „educație patriotică”

> Zeci de elevi din regiunea transnistreană au participat în această vară la programe de „educație patriotică” și de promovare a narațiunilor istorice ruse, organizate în Federația Rusă și în Crimeea ocupată. O documentare publicată de Asociația Promo-LEX arată că o parte dintre aceste activități s-au desfășurat în centre aflate sub sancțiuni internaționale, organizația avertizând asupra riscurilor de îndoctrinare și a implicațiilor de securitate.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/f3f54d26-50ba-4ae0-851f-7c5920b19aed.jpg)

Zeci de elevi din regiunea transnistreană au participat în această vară la programe de *„educație patriotică”* și de promovare a narațiunilor istorice ruse, organizate în Federația Rusă și în Crimeea ocupată. O documentare publicată de Asociația Promo-LEX arată că o parte dintre aceste activități s-au desfășurat în centre aflate sub sancțiuni internaționale, organizația avertizând asupra riscurilor de îndoctrinare și a implicațiilor de securitate.

[Promo-LEX susține ](https://promolex.md/elevii-din-regiunea-transnistreana-implicati-in-programe-rusesti-de-educatie-patriotica/) că participarea copiilor din regiunea transnistreană la astfel de inițiative a fost documentată pe parcursul verii și că acestea fac parte dintr-un sistem mai larg de „*educație patriotică*” promovat de Federația Rusă.

În luna iunie, un grup de elevi din regiune a participat la activități organizate la Centrul internațional pentru copii „*Artek*” din Crimeea ocupată. Potrivit Promo-LEX, centrul se află sub sancțiuni internaționale pentru implicarea în transferul forțat și îndoctrinarea ideologică a copiilor ucraineni.

Organizația precizează că participarea elevilor din regiunea transnistreană la activitățile de la „*Artek*” s-a desfășurat *„într-un context de securitate extrem de fragil”*, ceea ce i-ar fi expus pe copii unor riscuri suplimentare.

Ulterior, în perioada 23 iunie - 13 iulie, un alt grup de elevi a participat la programul internațional „*Cercul prietenilor*”, organizat la centrul pentru copii „*Orlionok”* din Federația Rusă.

Și acest centru se află sub sancțiuni internaționale. Promo-LEX menționează că „*Orlionok”* desfășoară programe de educație militar-patriotică și dispune de infrastructură destinată pregătirii „*tinerilor militari”* și a „*tinerilor grăniceri”*.

Totodată, din 2024, centrul găzduiește un muzeu dedicat războiului Rusiei împotriva Ucrainei. În cadrul activităților sunt organizate și întâlniri ale copiilor cu militari ruși care au participat la războiul împotriva Ucrainei.

Promo-LEX mai relatează că, pe parcursul verii, elevii din regiunea transnistreană au fost implicați și în alte inițiative rusești de educație „*patriotică*”, între care activitățile „*Mișcarea celor dintâi*” și proiectul „*Trenul memoriei”.*

*„Mișcarea celor dintâi”* este prezentată drept o organizație de stat pentru copii și tineri, creată în Federația Rusă în 2022. Potrivit Promo-LEX, aceasta promovează „*patriotismul*” și apartenența la Rusia. În septembrie 2024, la inițiativa lui Vladimir Putin, în conducerea organizației a fost numit un ofițer care a participat la războiul de agresiune al Federației Ruse împotriva Ucrainei.

Un alt proiect în care au fost implicați elevi din regiunea transnistreană este „*Trenul memoriei*”, lansat în 2022 la inițiativa parlamentelor Rusiei și Belarusului și cu susținerea conducerii celor două state.

Potrivit organizației, proiectul urmărește, în mod declarativ, protejarea „*adevărului istoric*” și combaterea presupusei „*rescrieri a istoriei*”. Promo-LEX menționează că inițiativa este prezentată inclusiv drept o formă de „*vaccinare împotriva neonazismului*”, preluând teme asociate discursului propagandistic folosit de Federația Rusă pentru justificarea războiului împotriva Ucrainei.

**Îndoctrinarea copiilor din regiunea transnistreană, într-o nouă etapă**

Organizația amintește că discuțiile privind extinderea participării copiilor din regiunea transnistreană la asemenea programe au avut loc și în 2025. În cadrul Forumului Internațional „*Formula viitorului*”, desfășurat la Kazan, Galina Ratușniac, așa-numita viceministră a educației de la Tiraspol, a discutat cu oficiali ruși despre extinderea schimburilor pentru copii și participarea acestora la programele centrelor „*Orlionok*”, „*Smena*” și „*Artek*” din Crimeea ocupată.

Menționăm că, în luna mai 2026, Promo-LEX a publicat Cartea Albă privind reintegrarea educațională a regiunii transnistrene și a subliniat necesitatea anticipării provocărilor legate de demilitarizarea și depolitizarea sistemului educațional din teritoriul ocupat și a elaborării unei politici de reintegrare educațională.

Acțiunile de îndoctrinare a tinerilor din stânga Nistrului au trecut la o nouă etapă, fiind copiate fidel după modelul Moscovei, avertizează Pavel Horea, expert în domeniul securității.

„*Asemenea activități nu sunt noi pentru regiunea transnistreană. Acest tip de exerciții de instruire a tinerei generații în stil militar-patriotic, în raport cu Federația Rusă, au mai avut loc și în anii precedenți. Anul acesta au o amploare mai mare, deoarece vedem că s-a făcut copierea fidelă a programei rusești privind instruirea patriotică și semi-paramilitară a tinerilor. Acele evenimente cu drapelul și cu intonarea imnului au singurul scop de a crește nivelul de atracție al tinerilor față de statul rus și față de ideologia actuală a acestuia*”, a precizat expertul.

Totodată, el subliniază că regimul de la Tiraspol urmărește pregătirea pe termen lung a noi generații pentru structurile de forță.

„*Pe de o parte, fac asta pentru a ține mobilizată o parte din populație în acest tăvălug al propagandei rusești, iar pe de altă parte - pentru a-și crea pe viitor noi cadre care ar putea să activeze în cadrul structurilor de securitate, militare și paramilitare. Practic, ei urmăresc un proces de lungă durată, nu doar acela de a-i duce pe tineri în acele tabere pentru a-i instrui în elementele de bază ale pregătirii semi-militare*”, a comentat Pavel Horea, pentru Teleradio-Moldova.

***

Menționăm că, în noul an de studii 2026–2027, așa-zisele structuri de învățământ militar din stânga Nistrului au înscris 127 de elevi. Potrivit datelor oficiale, 65 de minori au fost admiși la școala militară „*Suvorov*”, iar alți 62 - la școala de cadeți din Tighina (Bender), instituție unde fetele reprezintă aproximativ jumătate dintre noii cursanți.

Cele două instituții militarizate pregătesc copiii pentru integrarea ulterioară în structurile de forță și de securitate ale regimului de ocupație, au avertizat experții de la Promo-LEX.

**CITIȚI ȘI:**

- [În uniforme militare, de la 11 ani: Aproape 130 de copii din regiunea transnistreană, înscriși în școlile militare din stânga Nistrului
](https://moldova1.md/p/85020)

- [Jurnalistă DW, la Moldova 1: Kremlinul își intensifică presiunea hibridă folosind regiunea transnistreană](https://moldova1.md/p/76645/jurnalista-dw-la-moldova-1-kremlinul-isi-intensifica-presiunea-hibrida-folosind-regiunea-transnistreana)

- [Decret | Vladimir Putin a simplificat procedura de obținere a cetățeniei ruse pentru locuitorii din regiunea transnistreană](https://moldova1.md/p/76236/decret--vladimir-putin-a-simplificat-procedura-de-obtinere-a-cetateniei-ruse-pentru-locuitorii-din-regiunea-transnistreana)

- [Rusia folosește cetățenia pentru a-și consolida influența în regiune. Flenchea: Pașaportul rusesc atrage după sine obligații
](https://moldova1.md/p/76419/rusia-foloseste-cetatenia-pentru-a-si-consolida-influenta-in-regiune-flenchea-pasaportul-rusesc-atrage-dupa-sine-obligatii)

- [Premierul, despre cetățenia rusă oferită mai ușor celor din regiunea transnistreană: „Posibilă metodă a Kremlinului de a-și completa trupele”](https://moldova1.md/p/76263)

- [Chișinăul pledează pentru o misiune civilă în Zona de Securitate, la 34 de ani de la inițierea operațiunii de pace](https://moldova1.md/p/81914/chisinaul-pledeaza-pentru-o-misiune-civila-in-zona-de-securitate-la-34-de-ani-de-la-initierea-operatiunii-de-pace)

- [Reintegrarea țării, cerută ca angajament distinct în programul Guvernului: Mai multă reziliență și un responsabil clar](https://moldova1.md/p/80714/reintegrarea-tarii-ceruta-ca-angajament-distinct-in-programul-guvernului-mai-multa-rezilienta-si-un-responsabil-clar)
