---
title: "Victimele din iazul de la Dănceni nu au fost încă identificate: Indiciul care îi poate ajuta pe anchetatori"
url: https://radiomoldova.md/p/85121/victimele-din-iazul-de-la-danceni-nu-au-fost-inca-identificate-indiciul-care-ii-poate-ajuta-pe-anchetatori
published: 2026-09-15T12:27:41Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Justiție"
source: radiomoldova.md
---

# Victimele din iazul de la Dănceni nu au fost încă identificate: Indiciul care îi poate ajuta pe anchetatori

> Identitatea celor două femei găsite moarte acum două luni în iazul de la Dănceni, raionul Ialoveni, rămâne un mister pentru autorități. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că victimele nu sunt nici din Republica Moldova, nici din Ucraina, întrucât au fost comparate rezultatele testelor ADN cu bazele de date disponibile în ambele țări.

[Video](https://www.youtube.com/embed/8z9EUIZ32mg)

Identitatea celor două femei găsite moarte acum două luni în iazul de la Dănceni, raionul Ialoveni, rămâne un mister pentru autorități. Șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, susține că victimele nu sunt nici din Republica Moldova, nici din Ucraina, întrucât au fost comparate rezultatele testelor ADN cu bazele de date disponibile în ambele țări.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/d737a511-adfe-4051-861a-473d402dd706.jpg)

Totuși, există un indiciu care îi poate ajuta pe anchetatori, a precizat Cernăuțeanu.

Femeile, mamă și fiică, sufereau de o patologie. 

*„Cu părere de rău, nu putem identifica acele victime și nu doar pe teritoriul Republica Moldova. Nu pot intra în detalii, dat fiind aspectul datelor cu caracter personal. A fost stabilit gradul de rudenie, vârsta acelor persoane și alte elemente. Pe teritoriul Republicii Moldova am făcut verificări la toate instituțiile medicale despre așa patologie. Nu am găsit în Republica Moldova. Am verificat și la colegii din Ucraina, nici de acolo nu avem un răspuns pozitiv”,* a declarat Viorel Cernăuțeau, pe 15 septembrie. 

Poliția a fost sesizată, pe 12 iulie, de un pescar, care a observat în apa iazului de la Dănceni bucăți de corp uman.

La fața locului au fost mobilizați de urgență experții Centrului tehnico-criminalistic și expertize judiciare, medicul legist și polițiștii din cadrul grupului operativ de investigații, pentru stabilirea circumstanțelor cazului. 

Anterior, oamenii legii au anunțat că una dintre victime ar fi avut între 20 și 30 de ani, în timp ce a doua - între 60 și 70 de ani.

**CITIȚI ȘI:**

- [Cine sunt victimele din lacul Dănceni? Răspunsul oamenilor legii la o lună de la descoperirea macabră](https://moldova1.md/p/83301/cine-sunt-victimele-din-lacul-danceni-raspunsul-oamenilor-legii-la-o-luna-de-la-descoperirea-macabra) 

- [FOTO | Detalii despre descoperirea macabră din lacul de la Dănceni: Poliția a stabilit profilul celor două victime](https://moldova1.md/p/80598)
