---
title: "Președintele Zelenski, despre alegerile prezidențiale din Ucraina: Scrutinul este imposibil în condiții de război "
url: https://radiomoldova.md/p/85232/presedintele-zelenski-despre-alegerile-prezidentiale-din-ucraina-scrutinul-este-imposibil-in-conditii-de-razboi
published: 2026-09-16T19:25:00Z
language: ro
author: "Rodica Dimitriu"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Președintele Zelenski, despre alegerile prezidențiale din Ucraina: Scrutinul este imposibil în condiții de război 

> Alegeri în Ucraina, cel puțin deocamdată, nu vor fi. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că scrutinul este imposibil în condițiile actuale. Milioane de ucraineni sunt peste hotare, mulți locuiesc în teritoriile ocupate de Rusia, iar sute de mii de militari sunt pe front. O problemă majoră este și securitatea.

[Video](https://www.youtube.com/embed/VrDwLDv4jrw)

Alegeri în Ucraina, cel puțin deocamdată, nu vor fi. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, spune că scrutinul este imposibil în condițiile actuale. Milioane de ucraineni sunt peste hotare, mulți locuiesc în teritoriile ocupate de Rusia, iar sute de mii de militari sunt pe front. O problemă majoră este și securitatea.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b7ab7f2d-0593-4d08-9f8d-0103109bb0d6.jpg)

Ucraina se află sub lege marțială și este ținta atacurilor rusești, iar legislația interzice organizarea alegerilor naționale în această perioadă. 

Volodimir Zelenski spune că, înainte de scrutin, trebuie de încheiat războiul și create condiții sigure pentru vot. 

În cazul unor alegeri organizate în timpul conflictului, președintele ucrainean cere partenerilor occidentali garanții pentru participarea tuturor cetățenilor, inclusiv a militarilor și a celor aflați peste hotare. 

*„Sunt gata să le facem mâine, dar dacă avem un război, nu putem organiza alegeri. Nu e vorba doar de Constituție, de lege sau legislația electorală, ci, în primul rând, din motive de securitate. Copiii nu pot merge la școală. Cum să organizezi alegeri? Ce fel de alegeri? Cum să organizezi alegeri când nouă milioane de oameni sunt în străinătate? Nouă milioane! De obicei, sunt 500 de mii peste hotare, cam atâția votau. Poate 500 de mii, poate puțin mai mult, dar acum vorbim de nouă milioane. Și ce facem cu oamenii care locuiesc în teritoriile ocupate temporar? Vor vota? Cum vor vota? Cine le va supraveghea votul? Acolo sunt soldați ruși. Cum să realizezi toate aceste lucruri?”,* a declarat președintele din Ucraina. 

Mandatul prezidențial al lui Zelenski a expirat în mai 2024, însă alegerile rămân suspendate pe durata legii marțiale.

**CITIȚI ȘI:**

- [Morți și răniți după ce un autobuz de pasageri a fost lovit de dronă în Ucraina](https://moldova1.md/p/85474/morti-si-raniti-dupa-ce-un-autobuz-de-pasageri-a-fost-lovit-de-drona-in-ucraina)

- [Sistemul energetic din Ucraina, o țintă „extrem de vulnerabilă”, avertizează experții](https://moldova1.md/p/85435/sistemul-energetic-din-ucraina-o-tinta-extrem-de-vulnerabila--avertizeaza-expertii)

- [Parlamentul ucrainean l-a demis pe procurorul general, Ruslan Kravchenko](https://moldova1.md/p/85420/parlamentul-ucrainean-l-a-demis-pe-procurorul-general-ruslan-kravchenko)

- [Finlanda acordă Ucrainei cel de-al 34-lea pachet de ajutor militar, în valoare de 290 de milioane de euro](https://moldova1.md/p/85419/finlanda-acorda-ucrainei-cel-de-al-34-lea-pachet-de-ajutor-militar-in-valoare-de-290-de-milioane-de-euro)

- [EUROSTAT | UE a eliberat circa patru milioane de permise de ședere cetățenilor non-UE: Ucrainenii, pe primul loc](https://moldova1.md/p/85409/eurostat--ue-a-eliberat-circa-patru-milioane-de-permise-de-sedere-cetatenilor-non-ue-ucrainenii-pe-primul-loc)
