---
title: "Nicușor Dan îl desemnează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Eurodeputatul a acceptat propunerea"
url: https://radiomoldova.md/p/85292/nicusor-dan-il-desemneaza-pe-siegfried-muresan-pentru-functia-de-premier-eurodeputatul-a-acceptat-propunerea
published: 2026-09-17T14:37:59Z
language: ro
author: "Redacția  TRM"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Nicușor Dan îl desemnează pe Siegfried Mureșan pentru funcția de premier. Eurodeputatul a acceptat propunerea

> Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Siegfried Mureșan a anunțat că a acceptat propunerea președintelui.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/b06ee99e-a1a6-4665-aac8-24c0572bd2c2.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

Președintele României, Nicușor Dan, l-a desemnat joi, 17 septembrie, pe Siegfried Mureșan pentru funcția de prim-ministru. Siegfried Mureșan a anunțat că a acceptat propunerea președintelui.

![imagine-simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/d3a17fbe-b2f1-41af-b0e7-8b97dd07e496.jpg)

*Sursa: imagine-simbol*

Mureșan va trebui să negocieze, în următoarele zile, cu parlamentarii în așa fel încât să obțină o majoritate care să-l instaleze la Palatul Victoria.

Anunțul a fost făcut de președintele Nicușor Dan, la Palatul Cotroceni, după ce în prima parte a zilei a avut peste șase ore de consultări cu reprezentanții partidelor parlamentare, relatează [Digi24.ro](https://www.digi24.ro/stiri/actualitate/politica/nicusor-dan-anunta-acum-concluziile-consultarilor-de-joi-presedintele-poate-pune-capat-crizei-politice-care-dureaza-de-peste-4-luni-3952441).

*„Am ales să desemnez pentru poziția de prim-ministru persoana care are cele mai multe voturi exprimate astăzi de partide la consultări. Această persoană este Siegfried Mureșan”*, a declarat liderul de la Cotroceni. 

Potrivit lui Nicușor Dan, *„dincolo de faptul că a fost propus de cele trei partide, este o persoană care are o experiență în Parlamentul European, care a negociat de-a lungul timpului lucruri importante, deci are expertiza pentru această poziție”*.  

La scurt timp, Mureșan a anunțat că acceptă nominalizarea ca premier desemnat.

**Cine este Siegfried Mureșan** 

Aflat în prezent la al treilea mandat de membru al Legislativului European, Siegfried Mureșan este unul dintre cei mai influenți europarlamentari români. 

Este coraportorul Parlamentului European pentru bugetul pe termen lung al UE post-2027, vicepreședinte al Partidului Popular European (PPE) și vicepreședinte al Grupului PPE din Legislativul European, coordonând activitățile legate de bugetul UE, dezvoltarea regională, agricultura și controlul bugetar. 

Activitatea sa este asociată frecvent cu dosarul european al Republicii Moldova. Din 2019, Mureșan conduce Delegația Parlamentului European pentru relațiile cu Republica Moldova și a negociat mai multe proiecte de finanțare pentru Chișinău, inclusiv Facilitatea de Reformă și Creștere. 

În 2021, a fost decorat de președinta Maia Sandu cu Ordinul de Onoare în semn de apreciere pentru susținerea obiectivului Republicii Moldova de integrare europeană și a eforturilor de consolidare a proceselor democratice în Republica Moldova. 

*„De mai mulți ani, Siegfried Mureșan este un prieten de încredere și un promotor al intereselor țării noastre în instituțiile Uniunii Europene, iar astfel ne ajută să construim o viață mai bună pentru toți cetățenii noștri”*, a afirmat președinta Maia Sandu.

***
Nominalizarea lui Mureșan la funcția de premier al României nu încheie automat criza politică de peste Prut. Candidatul urmează să prezinte, în termen de 10 zile,  programul de guvernare, lista miniștrilor și să ceară votul de încredere, fiind nevoie de o majoritate absolută.

Siegfried Mureșan este sprijinit acum de trei formațiuni - Partidul Național Liberal, Uniunea Salvați România și Uniunea Democrată Maghiară din România - care nu adună voturile necesare. 

Amintim că aceasta este a treia nominalizare de la demiterea Guvernului Bolojan prin moțiune de cenzură pe 5 mai. Încercările cu Eugen Tomac și Adrian Veștea nu au dus la formarea unui Cabinet de miniștri.

**CITIȚI ȘI:**

- [România | Trei partide îl propun pe Siegfried Mureșan premier. Nicușor Dan: „Ar fi bine să avem guvern până marți”](https://moldova1.md/p/79347/romania--trei-partide-il-propun-pe-siegfried-muresan-premier-nicusor-dan--ar-fi-bine-sa-avem-guvern-pana-marti-)

- [Criza politică de la București pune presiune pe partide. Expert: Alegerile anticipate ar aduce instabilitate](https://moldova1.md/p/79315/criza-politica-de-la-bucuresti-pune-presiune-pe-partide-expert-alegerile-anticipate-ar-aduce-instabilitate)

- [Negocierile pentru formarea noului Guvern de la București, în impas. Nicușor Dan cere partidelor „seriozitate”](https://moldova1.md/p/79312/negocierile-pentru-formarea-noului-guvern-de-la-bucuresti-in-impas-nicusor-dan-cere-partidelor-seriozitate-)
