---
title: "„Acasă, fără ghilimele”: Republica Moldova își regândește sistemul de protecție a copilului"
url: https://radiomoldova.md/p/85307/-acasa-fara-ghilimele--republica-moldova-isi-regandeste-sistemul-de-protectie-a-copilului
published: 2026-09-17T18:29:03Z
language: ro
author: "Alexandr Statnîi"
section: "Social"
source: radiomoldova.md
---

# „Acasă, fără ghilimele”: Republica Moldova își regândește sistemul de protecție a copilului

> Sistemul de protecție și îngrijire a copilului din Republica Moldova a fost în centrul unei dezbateri publice la Chișinău. În cadrul evenimentului „Acasă, fără ghilimele”, autorități, specialiști, părinți și tineri crescuți în sistem au trecut în revistă schimbările din ultimii ani, marcate de tranziția de la instituțiile rezidențiale clasice spre servicii bazate pe familie și comunitate.

[Video](https://www.youtube.com/embed/hpC5CwXwKyA)

Sistemul de protecție și îngrijire a copilului din Republica Moldova a fost în centrul unei dezbateri publice la Chișinău. În cadrul evenimentului „Acasă, fără ghilimele”, autorități, specialiști, părinți și tineri crescuți în sistem au trecut în revistă schimbările din ultimii ani, marcate de tranziția de la instituțiile rezidențiale clasice spre servicii bazate pe familie și comunitate.

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/049f7589-3b97-4376-8cf4-b47103c31656.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

![imagine simbol](https://storage.radiomoldova.md/images/cf2a55a1-2d67-46db-b4db-f1c075a989b2.jpg)

*Sursa: imagine simbol*

În cadrul evenimentului a fost lansată Moldova Learning Hub, o platformă menită să documenteze lecțiile învățate în procesul de reformă și să împărtășească experiența cu profesioniști și organizații internaționale.

Statisticile arată că în ultimii 20 de ani, Moldova a trecut printr-o schimbare profundă a sistemului de protecție a copilului.

*„Acum 20 de ani, în 2006, în Republica Moldova funcționau 67 de instituții rezidențiale cu peste 11.500 de copii în ele. Astăzi, instituții rezidențiale de acel tip mari nu mai avem. Adică, dacă sunt 3-4 pentru copii cu dificultăți mai grave și pentru copii mici. Și în instituțiile rezidențiale de acel tip vechi, dar și unele noi, avem undeva în jur la 270 de copii. Deci este o reducere enormă a numărului de copii în instituții rezidențiale, procentual peste 97%, rezultate care nu le-a obținut nici o altă țară*”, menționează Marcel Straton, directorul executiv al asociației  „Lumos Moldova”.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/b8aef2aa-dc22-48a6-9f8f-a519149e36fd.jpg)

Specialiștii subliniază că reușita nu constă doar în golirea fostelor internate, ci în schimbarea sistemului, care în prezent pune accentul pe prevenție. 

*„Cel mai important lucru nu este doar numărul copiilor aflați în îngrijirea statului, ci și faptul că sistemul lucrează acum mult mai mult pentru a preveni, de la bun început, separarea copiilor vulnerabili de familiile lor. Iar acest lucru este, de asemenea, foarte impresionant. Atât de mulți copii care sunt crescuți în familie și care, în trecut, ar fi ajuns în instituții, acum nu mai sunt separați de familiile lor*”, afirmă Enrique Restoy, director pentru programe și advocacy, Marea Britanie.

Schimbarea la față a sistemului se reflectă în destinul a mii de copii. Printre ei și Olesea Melnic, care la vârsta de 7 ani a ajuns la internatul din Mărculești, Florești, însă viața i s-a schimbat radical după ce a fost integrată într-o familie substitutivă.

*„Familia mi-a oferit un loc de siguranță, am înțeles ce înseamnă iubire, ce înseamnă să ai părinte și persoane care te sprijină. În orice moment să treci peste fricile pe care le ai și știi că mereu ai un umăr pe care poți să te sprijin. Nici acum lucrurile nu stau atât de bine referitor la finanțe și multe familii se confruntă cu probleme dar e mult mai bine, sunt acum și organizații care cu ajutorul ministerului vor schimba și internatele, se vor închide și fiecare va avea familia lui și persoane de sprijin alături”*, spune Olesea Melnic.

În cadrul discuțiilor, participanții au semnalat și o problemă a sistemului, lipsa unui număr mare de specialiști calificați în domeniul protecției copilului la nivel local.

*„Noi în următorii ani trebuie să investim foarte mult în părinți, în pregătirea părinților, în suportul pentru părinți ca să nu ajungem în situația în care copilul trebuie scos din familie dar să ajutăm părintele prin programe de educație parentală, prin suport dacă e nevoie ca ei să depășească o anumită problemă”*, a declarat ministra Muncii și Protecției Sociale, Natalia Plugaru.

![](https://storage.radiomoldova.md/images/216ab386-d0b4-4fb5-b4bc-da97460a5c5c.jpg)

Noua etapă a reformei vizează extinderea intervenției timpurii, dezvoltarea educației incluzive și consolidarea serviciilor comunitare, astfel încât sprijinul să ajungă exact acolo unde este nevoie.

**CITIȚI ȘI:**

- [Adaptarea la viața de școlar începe înainte de primul clopoțel: Rolul esențial al părinților și profesorilor](https://moldova1.md/p/82001/adaptarea-la-viata-de-scolar-incepe-inainte-de-primul-clopotel-rolul-esential-al-parintilor-si-profesorilor)

- [Salarii și sporuri mai mari pentru asistenții sociali: „Munca voastră merită să fie apreciată pe măsură”](https://moldova1.md/p/79348/salarii-si-sporuri-mai-mari-pentru-asistentii-sociali--munca-voastra-merita-sa-fie-apreciata-pe-masura-)

- [Tineri salvați de la suicid după o activitate organizată de Youth Klinic Moldova: Sute de mii de beneficiari ai centrelor de sănătate prietenoase tinerilor](https://moldova1.md/p/75854/tineri-salvati-de-la-suicid-dupa-o-activitate-organizata-de-youth-klinic-moldova-sute-de-mii-de-beneficiari-ai-centrelor-de-sanatate-prietenoase-tine)
