---
title: "Președintele român, la ONU: Vom continua să susținem capacitatea de rezistență a R. Moldova"
url: https://radiomoldova.md/p/85712/presedintele-roman-la-onu-vom-continua-sa-sustinem-capacitatea-de-rezistenta-a-r-moldova
published: 2026-09-23T16:14:07Z
language: ro
author: "Rodica Mazur"
section: "Externe"
source: radiomoldova.md
---

# Președintele român, la ONU: Vom continua să susținem capacitatea de rezistență a R. Moldova

> România va continua să susțină capacitatea de rezistență a Republicii Moldova, a doua țară afectată de războiul la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei. Este declarația președintelui României, Nicușor Dan, în discursul său la cea de-a 81-a reuniune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

![](https://storage.radiomoldova.md/images/4e32c6f1-2e01-46b4-be0f-10905c57aa01.jpg)

România va continua să susțină capacitatea de rezistență a Republicii Moldova, a doua țară afectată de războiul la scară largă al Rusiei împotriva Ucrainei. Este declarația președintelui României, Nicușor Dan, în discursul său la cea de-a 81-a reuniune a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite (ONU).

Nicușor Dan a acordat o parte importantă a discursului său Republicii Moldova, pe care a descris-o drept a doua țară cea mai afectată de războiul din Ucraina.

Potrivit lui Nicușor Dan, R. Moldova se confruntă cu efectele șocului economic provocat de agresiunea Rusiei și o campanie hibridă susținută constând în propagarea dezinformării, presiune energetică și încercări de destabilizare a instituțiilor democratice. 

*„România este un ferm susținător al Republicii Moldova în fața acestor provocări. România rămâne și cel mai puternic avocat al Republicii Moldova în Uniunea Europeană, împărtășindu-i propria noastră experiență în domeniul aderării și oferindu-i sprijin politic, tehnic și diplomatic pentru continuarea parcursului său european”,* a declarat șeful statului român. 
 
Totodată, liderul de la Cotroceni a atacat direct Rusia de la tribuna ONU, acuzând-o că și-a încălcat misiunea de menținere a păcii, în calitate de membru permanent al Consiliului de Securitate al ONU, și a declanșat un *„război de agresiune ilegal, neprovocat și nejustificat, purtat la scară largă împotriva Ucrainei”*. 

Președintele României a avertizat că acțiunile Rusiei nu trebuie analizate exclusiv prin prisma războiului din Ucraina: *„Amenințarea Federației Ruse nu se limitează doar la Ucraina. Europa este ținta unui război hibrid cuprinzând atacuri cibernetice, campanii de dezinformare, sabotaje și perturbări ale infrastructurilor critice, cu intenția de a submina încrederea cetățenilor în instituțiile democratice și a descuraja sprijinul acordat Ucrainei”.*

Șeful statului român se află la New York pentru participarea la segmentul de nivel înalt al celei de-a 81-a sesiuni a Adunării Generale a ONU, prima la care participă Nicușor Dan în calitate de președinte al României.

**CITIȚI ȘI:**

- [„România a fost sprijinul care s-a văzut și s-a simțit”. Mesajul lui Popșoi cu ocazia Reuniunii Anuale a Diplomației Române](https://moldova1.md/p/84299)

- [Eugen Tomac: România poate sprijini și accelera procesul de integrare europeană a R. Moldova](https://moldova1.md/p/81682/eugen-tomac-romania-poate-sprijini-si-accelera-procesul-de-integrare-europeana-a-r-moldova)

- [Aderarea la UE în 2028, „pe cât de ambițioasă, pe atât de realistă”. România sprijină lansarea cât mai rapidă a negocierilor cu R. Moldova](https://moldova1.md/p/70969/aderarea-la-ue-in-2028--pe-cat-de-ambitioasa-pe-atat-de-realista--romania-sprijina-lansarea-cat-mai-rapida-a-negocierilor-cu-r-moldova)

- [Miza viitorului buget european pentru R. Moldova: Cum vor fi cheltuite fondurile și prioritățile de pe flancul estic](https://radiomoldova.md/p/85668/miza-viitorului-buget-european-pentru-r-moldova-cum-vor-fi-cheltuite-fondurile-si-prioritatile-de-pe-flancul-estic)
